ZOE DUMITRESCU BUȘULENGA

„Ne întoarcem în Bucovina la izvoare…“

„Nu știu alții cum sunt…” aș zice parafrazând pe genialul catihet de pe ulița Rădășenilor, dar eu ori de câte ori revin în Bucovina, am sentimentul că reintru în fântânile cu ape vii ale trecutului care ne așteaptă, deschizându-și spre noi tainicele adevăruri păstrate peste și dincolo de timp. Și mai ales când, ca în aceste zile, la Mălini, se deschid, pe pământul zvântat de zăpezile topite, ghioceii, simt încolțind în inima mea o primăvară anume, a amintirilor unui suflet colectiv străvechi care trăiește pe aceste locuri de milenii. E într-adevăr un loc de elecțiune, un loc pe ca-re îl socot sacru, dincolo de orice dubiu istoric. Suntem aici pe un teritoriu de permanențe care se îmbracă în obligatoriile veșminte ale contemporaneității, dar care rămâne mereu egal cu sine în absolut.
 

Mereu tânără, Țara de Sus se bucură de veșni-cele atribute ale tinereții, re-înnoite necontenit în orașe, târ-guri și sate, primenite cu grijă de gospodarii ținutului care știu însă ce eternitate ascunde acest pământ sub coajă. De aceea toate înfloresc aici și rodesc, uzine și ogoare și arbori și chipul Bucovi-nei bucură patria de azi cu sem-nele maximei rodnicii. Dar dacă treci pe la Rădăuți la Bogdana, dacă treci peste obcine dinspre Suce-vița înspre Moldovița, și dacă mai cu seamă ajungi la Putna, simți în pământ și în văzduh și în ape o frumusețe care nu înșală și care izvorăște din adâncurile neschimbate ale vremii. E aici o putere și un adevăr și o viață de esențe care desfid timpul, spriji-nindu-se pe niște forțe care se încheagă din amintirea vie nea-tinsă a unui voievod, din îndâr-jirea îndrăgostită de Bucovina a celui mai mare poet al neamu-lui, „din flacăra lină a acestui cer fără seamăn”. Ne întoarcem în Bucovina la izvoare, ne adăpăm și prindem puteri ca Anteu pe acest pământ vatră. Și ca în societățile tradițio-nale, ar trebui să ne reîntoarcem măcar o dată pe an aici, ca să reedităm în fapt o cosmogonie. Căci Bucovina și Maramureșul sunt leagăne și foc ascuns de viață veșnică. Iulie 1984 (Din vol. „Autograf pentru Bucovina” de Alexandru Toma)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: