Brendul nostru, săracul

Nu demult, niște cățeluși de budoar european, se dădeau de ceasul morții că România nu are brend, ca și cum se rupseseră ei în fund, se spetiseră să-i facă ei, României, brend și asta, România, nu voia, rămăsese fără, îi refuzase, avusese și îl pierduse, nu se înțelegea prea bine din schelăiturile jăvruțelor. În privința asta, a brendului, necesar spre a fi percepuți de ei, de acolo, cu ceva specific, ceva numai al nostru, putem fi liniștiți: nu din lipsa brendului n-o să fim noi buricul Europei. Și apoi, încă nu s-a spus de-a dreptul că Statele Unite ale Europei vor fi un CAP așa de mare în care noi, cei mici, ne vom pierde, fiindcă noi vom fi cei cu sapa și, după cum se poate lesne observa din situația prezentată de guvernanți, ca o mare realizare economică, cele două milioane de slugi din spațiul carpato-danubiano-pontic se vor dubla. Ei, atunci să te ții, cum vor curge râuri de lapte și miere pe săraca Românie.
 

Așa de afurisită e treaba în politica românească, că nu mai știi cum se făcu, că nu-i nimic de făcut în România. Cică n-ai investitori străini. Și te lași tu, bleaga lumii, în seama străinilor, să-ți facă curat în casa ta și să te mai plângi că n-ai brend. Mare păcat și mare greșeală fac lucrătorii cu gura (cei de astăzi, care sunt cei de ieri) că prezintă românilor înfometați Europa ca pe o imensă iesle, rezumând totul la bârdâhan; crapă, prostule, e-uri până-i pocni! Și tu, în să-răcia ta ecologică, visezi ca vaca lui Esenin pă-șuni europene mănoase, în loc să-ți faci diguri ca să nu te ia apa la vale. Nu-mi rămâne altceva de făcut decât să mă iau la harță cu tradiționaliștii, care susțin că, în perioada interbelică, aveam brendul nostru. Care să fi fost acela? Pentru cine a uitat sau n-a știut, să le spunem că în 1939, România a participat în S.U.A. la un festival, alături de alții, unde fiecare s-a dus cu ce avea specific. Noi ne-am dus cu sarmale, mititei, iu-hu-hu pe dealul morii, taraf smolit, voie bună și Maria Tănasă. După 60 de ani, în 1999 am fost iar în S.U.A., și iar mititei, lăutari, meșteri populari, ouă încondeiate, taraf albit, tot tacâmul, mai puțin Maria Tănasă, asta ca să-ți dai seama cât de afurisită-i tradiția, se ține de român ca scaiul de câine. Tradiționalismul e atât de impregnat în con-știința românească, încât o grupare de oameni, dealtfel deștepți, școliți și cu cărți publicate, plâng după satul nostru tradițional, adică după satul scufundat în beznă și glod, cu țărani desculți, analfabeți, bolnavi de pelagră și sifilis, plâng după mizerie, după acea murdărie sordidă, orientală, după crâșma în care cu un pahar îmbătai tot satul, după crâșmarul hoț, „care are marfă proastă / și-o nevastă / ce se ține cu jandarmi”, după foamea și frigul îndu-rate, ca elevi silitori, prin internate … Ce-or fi regretând ei la brendul interbelic? Că nu mai e țăranul analfabet și prost să le cau-te în coarne? Ca să-i scuzăm, le vom zice că plâng după copilăria și tinerețea lor, dar parcă nici proiecția într-un trecut mioritic, rămânând cantonați într-un paseism leșinat, nu salvează situația prezentă. Cei care ar fi trebuit să se organizeze într-un comandament al binelui, pentru cumplite vremuri de avarie, s-au încrâncenat în lupta împotriva comunismului, văzând ideologie marxist-leninistă și ceaușism în complexele de creștere a animalelor, fără să observe, grăbit fiind să distrugă, că bou-i bou și porcu-i porc și în socialism și în capitalism. Ți s-a dus, bă, brendul, odată cu industria de „fiare vechi”. Cum fiare vechi, măi digerule, când erau aduse, pe bani grei, ca tehnologie de ultimă oră, tot de acolo unde vrei să fi băgat acum? Fiecare are brendul care-l merită. Nouă ne stă bine cu brendul de slugă. Că ești stâlp de cafenele sau că ești ministru, tu, Bubico „șezi frumos, mamițo”, te ploconești în fața oricui străin și asculți ca tâmpul comisarii U.E.; tot comisari se numesc ca pe vremea stăpânirii ruso-sovietice. Una e să asculți comisarii de nevoie și alta e de voie. Tu vrei să stai sluj, simți o plăcere deosebită să te lași beștelit, terfelit, spurcat, călcat în picioare, tras de urechi, dus cu preșul și cu zăhărelul; ca să obții ce? ceea ce ai obține și dacă ai fi demn. Ce schimbare a survenit în codul tău genetic, de a luat-o razna gena demnității spre slugărnicie? Nici gena care dirijează tăierea crăcii de sub picioare nu-ți mai funcționează normal. Ești o ruină! Te trimit la lada istoriei, vie pușcărie. Rămânem numai cu bucuria că nicăieri în Europa deversată spre apus, comisarii ceapiști nu dau mai abitir în nădragi din coadă ca la noi, orgoliul lor nicăieri nu este mai satisfăcut, iar superioritatea lor fudulă, prinsă la buto-nieră, flutură ca o eșarfă-n sărbătoare. Ei știu ce știu, iar tu, tămâiat cu arome con-trafăcute, te desprinzi de pământ, plutești, ești în aer, și, ca să te urmăm, va trebui, de unde avem, de unde nu avem, să deschidem un S.R.L. de produs și livrat parașute, ca să intrăm în Europa într-un mod original, prin desant. Prof. Ion Cernat

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: