Constantin Ștefuriuc

La 60 de ani, vârsta pe care Constantin Ștefuriuc și-ar fi sărbătorit-o ieri, prietenii, foștii colegi și cunoștințele i-au schițat miercuri un portret din cuvinte, care a plutit diafan între celelalte ale oamenilor de condei bucovineni de la Librăria din Suceava a Uniunii Scriitorilor, realizate în creion de Pavel Apostol. Ziarist care „a făcut numai ce a vrut el” (Dumitru Teodorescu), „un lungan blond cu seninătatea cerului în priviri și cu zâmbetul său dezarmant plutind prin timp și peste timp”, un singuratic (Ion Beldeanu), cu o replică spontană, cu umor, „«Ai fost în municipiu?» mă întreba când ne întâlneam prin Suceava, referindu-se la Udeștiul nostru natal, acum un abur subțire lângă noi, ar putea chiar să ne dea un semn, să miște ceva pe aici” (Liviu Popescu), „fraged ca mesteacănul argintat de lună”, „o prezență chiar ca un abur” (Rodica Iordache)…

 

…„prietenul familiei mele ani de zile”, „fiind, din acest punct de vedere, o privilegiată a sorții, căci puțini erau cei care îi treceau pragul casei și extrem de puțini cei care îi erau alături la evenimentele personale din viața lui atât de zbuciumată” (Gabriela Drișcu), „a fost un om vesel, cel puțin în aparență”, „galant, a insistat să-și achite consumația, deși eu eram salariat la stat, iar el fără serviciu”, „un poet adevărat, cu o cursivitate cuceritoare”, „Dumnezeu îi alege și pe cei buni și-i cheamă la El, iar Ștefuriuc a fost un om bun” (Nicolae Cârlan), „Ștefuriuc avea două vieți” (Ion Cozmei), „am mâncat amândoi din aceeași farfurie, eram amândoi calici, dar frumosul în piele de tigru va rămâne frumos” (Dan Gürtesch), „întotdeauna l-am găsit acasă singur, iar într-o dimineață, în dreptul ferestrei deschise, în frig, desculț, scriind cu fotografia unei fetițe în față” (Dan Corneliu). La 60 de ani de la naștere și 12 ani de la plecare, Constantin Ștefuriuc face de-acum parte dintre legendele Sucevei.