Un posibil act reparatoriu

La sfârșitul anului 2001, în articolul „Un ctitor aproape uitat”, publicat în „Crai nou” nr. 3061, scriam despre descoperirile făcute la Mănăstirea Lawriv din Ucraina, descoperiri legate și de istoria Moldovei secolului al XVII-lea, cu speranța că lucrătorii Complexului Muzeal Bucovina din Suceava le vor introduce în circuitul științific din țara noastră și poate vor încerca să aducă acasă măcar osemintele unor personalități istorice, care zac de secole în pământ străin.

 

Din ”Crai nou” nr. 4131, am aflat despre intenția Complexului Muzeal Bucovina de a așeza două pietre tombale pe mormintele voievozilor Ștefan Pe-triceicu (1672-1673, 1674, 1683) și Constantin Șerban Basarab (1659, 1661), morminte ce se află la Mănăstirea Lawriv, de lângă localitatea Starji Sambir (Sambor) din Ucraina. Ulterior, ar urma să fie așezată o placă comemorativă pe mormântul mitropolitului Dosoftei (1671-1674, 1675-1783), aflat în localitatea Zolkiew (Joukva). Deși inițiativa Complexului Muzeal Bucovina este lăudabilă, cred că se poate face mult mai mult pentru istoria acestor meleaguri. Este necesar ca rămășițele pământești ale celor doi voievozi și ale mitropolitului să fie aduse acasă. Aceste morminte nu aparțin istoriei Ucrainei și nu fac parte din patrimoniul național al acestei țări. La Mănăstioara, în Biserica „Sf. Onofrei”, de 334 de ani, două locuri de veci așteaptă să-i primească pe ctitorii bisericii și schitului: Ștefan Petriceicu Vodă și soția sa, Doamna Maria. La Siret, de 345 de ani, Biserica „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” așteaptă să-l primească pe ctitorul ei, Constantin Șerban Basarab Vodă și familia lui. Mormântul fiicei celei mari a voievodului a fost descoperit în anul 1984, în interiorul bisericii, dar fără nico inscripție. Odăjdiile „Domniței de la Siret”, destul de bine conservate, au fost restaurate de specialiștii muzeului și constituie exponate valoroase ale acestuia. Dacă pentru rămășițele pământești ale mitropolitului Dosoftei nu se găsește loc la Iași sau în Su-ceava natală, ele pot fi îngropate în una din bisericile siretene pe care le-a sfințit; prima, pe 12 iunie 1673, iar cealaltă, în ziua de 24 iunie, același an. Siretenii ar fi mândri dacă într-una din bisericile din oraș ar fi îngropat un ierarh de talia lui Dosoftei. Am scris aceste rânduri, deoarece sunt convins că a sosit momentul să încercăm ca măcar o parte din istoria românească risipită pe meleaguri străine să fie adusă acasă, iar Siretul merită acest act de reparație istorică. Prof. FRANZ PIESZCZOCH Școala „Petru Mușat” Siret