Un început de an fast

Nici un angajat nu și-a pierdut viața, în primul trimestru al anului acesta, la locul de muncă. Declarația a fost făcută, într-o conferință de presă, de șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, dl Mihai Airinei, care precizat că, în aceeași perioadă a anului 2005, în județ au avut loc 4 accidente de muncă mortale. Și accidentele cu incapacitate de muncă temporară au… bătut în retragere. În trimestrul întâi al anului anterior au fost luate în evidență și cercetate 12 asemenea cazuri, iar în 2006 numărul acestora s-a diminuat cu 4.
 

În plus, accidentele au fost catalogate ca fiind drept „ușoare” „Este un lucru pozitiv, acesta reflectând și o anumită disciplină a salariaților. Noi înșine am făcut progrese, mărind numărul de inspectori pe activitatea de urmărire a modului cum au fost duse la îndeplinire măsurile dispuse”, arată dl Airinei. Inspectorul-șef a evidențiat că subordonații pe care îi are participă mai des la ședințele comitetelor de securitate în muncă și că administratorii firmelor fac investiții mai consistente în domeniul sănătății și securității în muncă, „lucrurile începând să meargă mai bine”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI