Spectacolul continuă

Alianța D.A., în care multă lume și-a pus încrederea că ne va aduce lapte și miere și că vom trăi mai bine, s-a șubrezit rău de tot, scârțâie din încheieturi, iar prin unele județe a început chiar să pice „tencuiala” de pe ea. Ceva nu merge, ceva nu-i în regulă. După ce a căzut cortina în scandalul Năstase și mătușa Tamara, amărăștenilor sătui de necazuri li se oferă, de câteva zile, un nou spectacol, parcă menit să distragă atenția cetățenilor de la numeroasele probleme cu care se confruntă țara: panarama de la CNSAS. Moșul Ticu Dumitrescu, la cei aproape 80 de ani, susținut de liberali, vrea să fie șef. Pediștii, încurajați de șeful statului, nu se lasă. Și uite așa, noi, oamenii de rând, vrând-nevrând, trebuie să fim spectatori la un teatru politic care ne dezgustă și, totodată, ne amărăște sufletele.
 

Mircea Sfichi

Paharul începe să se umple dacă ne gândim la valul de scumpiri care se anunță, la drumurile pline de gropi, la reforma din sănătate care bate pasul pe loc, la pensiile multor cetățeni, cu care bieții oameni nu pot să-și achite contravaloarea cheltuielilor comune și câte, câte altele. Enumerând toate acestea, îmi revin în minte vorbele domnului Băsescu, adresate lui Adrian Năstase, în decembrie 2004: „Noi doi avem o problemă: suntem amândoi foști comuniști. Poporul român merită alți candidați”. Ce bine și frumos a vorbit domnul președinte! I-a fost gura aurită, numai că multă lume nu l-a înțeles. Poate că nu degeaba se vorbește, acum, tot mai des, de alegeri anticipate… Oricum, spectacolul continuă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI