Postul plăcut Domnului

„De aceea, cine mănâncă și nu poate să postească, acela să împartă milostenie cu prisosință, să facă rugăciuni stăruitoare, să dovedească o râvnă evlavioasă pentru ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, să se împace cu dușmanii lui, să gonească din suflet orice ținere de minte a răului” (Sfântul Ioan Gură de Aur). «Postul este înfrânarea de toate mâncărurile sau, la caz de boală, numai de unele, de asemenea și de băuturi și de toate cele lumești și de toate poftele cele rele, pentru ca să poată creștinul să își facă rugăciunea lui mai cu înlesnire și să îi fie milostiv Dumnezeu. Încă și pentru a ucide poftele trupului și a primi harul lui Dumnezeu…».

 

Postul este o faptă de virtute, un exercițiu de înfrânare a poftelor trupului și de întărire a voinței, o formă de pocăință, deci mijloc de mântuire. Dar este în același timp și un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că el este o jertfă, adică o renunțare de bună voie la ceva care ne este îngăduit, izvorâtă din iubirea și respectul pe care îl avem față de Dumnezeu. Postul este și un mijloc de desăvârșire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei și sârguinței noastre, spre asemănarea cu Dumnezeu și cu îngerii, care n-au nevoie de hrană. «Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci Lui nu-I trebuie hrană – zice Sf. Simion al Tesalonicului. Este viață și petrecere îngerească, pentru că îngerii sunt fără hrană. Este omorârea trupului, că acesta, hrănindu-se, ne-a făcut morți; și izgonirea patimilor este postul, căci lăcomia întărâtă patimile trupului». Postul folosește și sufletului și trupului, pentru că întărește trupul, ușurează și curățește sufletul. Păstrează sănătatea trupului și dă aripi sufletului. De aceea, Legea Veche îl recomandă și îl impune de atâtea ori (Ieș. 34, 28; Deut. 9, 9; 18; Jud. 20, 26; I Regi 7, 6; Isaia 58; Ioil 2, 15). „Nu fi nesățios întru toată desfătarea și nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurile cele multe va fi durere și nesațiul va veni până la îngrețoșare. Pentru nesațiu, mulți au pierit; iar cel înfrânat își va înmulți viața”, zice înțeleptul Isus, fiul lui Sirah (37, 32-34). Mântuitorul însuși a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți în pustie, înainte de a începe propovăduirea Evangheliei (Matei 4, 2 și Luca 4, 2). El ne învață cum să postim (Matei 6, 16-18) și ne spune că diavolul nu poate fi izgonit decât cu post și rugăciune (Matei 17, 21; Marcu 9, 29). Posteau de asemenea Sfinții Apostoli și ucenicii lor (Fapte 13, 2, 3; II Cor. 6, 5); ei au și rânduit postul pentru toți creștinii. Sfinții Părinți laudă și recomandă postul cu stăruință. Iată ce spune, de pildă, Sf. Ioan Gură de Aur: «Postul potolește zburdăciunea trupului, înfrânează poftele cele nesăturate, curățește și înaripează sufletul, îl înalță și îl ușurează…». Postul forțat nu-i post adevărat, căci nici mâncarea nu ne osândește și nici postul nu ne mântuiește. Postul nu-i o dietă; el este un semn de mărturisire a iubirii noastră față de Dumnezeu, este răstimpul în care poți vorbi din inimă cu Dumnezeu. Postul este împlinirea cuvântului psalmistului: „Spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi” (Ps.50). Postul este răstimpul de rugăciune, de meditație, având permanent în fața ochilor prezența crucii Mântuitorului, prin care Hristos ne-a împăcat cu Tatăl1. Puterea postului izvorăște din iubirea cu care noi îl cinstim pe Dumnezeu. Noi nu postim ca să postim, ci pentru a face mai multe fapte bune decât în alt răstimp al anului; căci postul nu este un scop în sine, ci doar un mijloc spre desăvârșire. Prin scoaterea unor alimente agresive din consumul nostru zilnic reușim să dezintoxicăm organismul, adăugând prin curățenia pe care o facem trupului și o curățenie sufletului. O casă curățită trebuie împodobită, tot așa, duhovnicește vorbind, trebuie să ne împodobim sufletește de podoaba faptelor bune2, izbăvindu-ne gândul de pofta unor desfătări (alimentare), punând înaintea noastră cununa virtuților creștine. Așa cum însă unele podoabe trupești ne pot fi furate, răpite sau le putem pierde, tot așa și agoniseala postului o putem pierde sau ne-o putem strica prin mânie, prin neuitarea răutăților ce ne-au fost făcute de aproa-pele, prin invidie, prin râvnirea celor agonisite de aproapele, prin lenea duhovnicească, prin zăbovirea în gândurile pătimașe care ne tulbură, prin acceptarea unor „ispite dulci”, prin con-tinuarea unor vicii, prin clevetirea aproapelui, prin zavistie, prin egoism și supraaprecierea propriei persoane, prin ne-glijarea exemplelor bune ce ne vin de la cei sporiți duhovnicești… Una din cele mai grele ispite în perioada postului este gândirea cu păcat asupra unor adevăruri de credință, privirea unor chipuri, imagini, emisiuni unde păcatul împărățește, sau citirea unor istorisiri unde păcatul este justificat ca fiind ceva „omenește”, adică firesc firii umane. Păcatul nu este un dar fi-resc sau o moștenire genetică cu care ne naștem, ci este reaua întrebuințare a timpului pe care Dumnezeu ni l-a dat spre mân-tuire, iar noi îl folosim spre propria noastră distrugere. Păcatul îl învățăm de la păcătoși iar virtutea de la cei virtuoși,… depinde cu cine ne însoțim. Pentru creștin este valabil vechiul dicton: „Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești!”. Postul prin nemâncare și zăbovirea în cele duhovnicești ne apropie de viața îngerească, căci îngerii buni nu mănâncă (fiind duhuri), ci ei sunt grabnici în împlinirea voii lui Dumnezeu și preamărirea slavei Sale. În perioada postului, chiar și atunci când suntem dezlegați (ex. pentru pește, vin, untdelemn), să nu facem din aceasta o îmbuibare a firii noastre creștinești, ci doar o îndulcire, o milui-re a ei spre a putea duce pe mai departe lupta sfintelor osteneli. Sunt creștini care chiar atunci când sunt dezlegați prin con-semnarea în calendar a cuvântului „harți”, ei continuă nevoința postului sau a înfrânării, tocmai pentru a nu lăsa nici o breșă spre îmbuibare simțurilor, care știm că sunt ușor coruptibile. Postul creștin este o înfrânare ușoară pentru cei ce iubesc pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul și din tot cugetul… Pentru adevăratul creștin, cea dintâi grijă este cea de a împlini voia lui Dumnezeu, purtând grijă de viața sufletului său. În perioada postului, Biserica ne cheamă ca să nu ne rugăm ca fariseul și să nu postim ca fățarnicii, ci să ne curățim simțirile pentru a-L putea vedea pe Hristos în ziua cea preamărită a Învierii. Pentru aceasta Biserica ne îndeamnă l Să ne gândim cu prioritate la ceea ce are nevoie sufletul nostru l Să ne împăcăm cu cei pe care i-am mâhnit pentru a putea duce în pace darul nostru la altar3 l Să iertăm păcatele celor ce ne-au greșit, pentru că dacă noi nu vom ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl nostru nu ne va ierta greșelile noastre (Mat 6:15) l Să iubim nu numai pe binefăcătorii noști, ci chiar și pe cei ce ne urăsc sau ne dușmănesc, să iubim pe vrăjmașii noștri, să binecuvântăm pe cei ce ne blestemă, să facem bine celor ce ne urăsc și să ne rugăm pentru cei ce ne vatămă și ne prigonesc, ca să fim fiii Celui Preaînalt (Mat 5:44) l Să facem parte din prisosul nostru celor lipsiți, căci fericiți sunt cei milostivi, întrucât și ei vor fi miluiți (Mat.5:7) l Să ne rugăm mai mult și mai bine decât facem de obicei4 l Să cercetăm pe cei în suferință, căci judecata este fără milă pentru cel care n-a făcut milă (Iac. 2:13) l Să facem binele oricui în mod necondiționat, căci și Tatăl nostru cel ceresc face să răsară soarele și peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți (Mat 5:45) * Să luptăm cu întreaga noastră ființă pentru a elimina din viața noastră viciile, obiceiurile rele, păcatele trupești și sufletești; căci în lupta noastră împotriva păcatului nu ne-am împotrivit încă până la sânge… (Evr. 12:4) l Să în-vățăm să ne rugăm cu mai multă simțire creștină, chiar dacă nu știm să ne rugăm cum trebuie, căci Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre (Rom 8:26) l Să ne împăcăm cu Dumnezeu, căci L-am supărat, L-am întristat cu întreaga noastră viață l Să cercetăm mai des biserica – locașul de rugăciune, căci aici este casa de rugăciune a Tatălui ceresc (Marcu 11:17) l Să vizităm pe cei suferinzi, bolnavi, pe cei ce au nevoie de ajutor l Să purtăm grijă de cei încredințați nouă (bunici, părinți, copii…) l Să urâm răul noi cei ce iubim pe Domnul (Ps.97:10); să urâm răul și să iubim binele (Amos 5:15) l Să ne îndeplinim îndatoririle fără cârtire, purtându-ne crucea cu răbdare, căci cine va răbda până la sfârșit acela se va mântui… „Așadar, Israele (n.n creștine), ce cere de la tine Domnul Dumnezeul tău? – Numai aceasta: să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să-L iubești și să slujești Domnului Dumnezeului tău, din toată inima ta și din tot sufletul tău; /13 Să păzești poruncile Domnului Dumnezeului tău și hotărârile Lui pe care ți le spun eu astăzi, ca să-ți fie bine” (Deut 10:12-13). Pr. prof. ADRIAN IFTIMIU 1 2Co 5:18 Și toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos și Care ne-a dat nouă slujirea împăcării. Col 1:20 Și printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale. 2 Hos 10:12 Semănați-vă fapte bune, căci numai așa veți secera milostivire; prefaceți țelina în ogoare ale cunoașterii de Dumnezeu și căutați pe Domnul, ca El să vină și să vă îndestuleze de roade mântuitoare 3 Mat 5:23-24 Deci, dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, /24 Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău și apoi, venind, adu darul tău. 4 I Th 5:17 Rugați-vă neîncetat.