În amurg, spectacolul lumii…

Pentru a-și face aprovizionarea de la piață, bătrânii din Rădăuți care locuiesc în zona din apropierea Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” trebuie să străbată la pas o bună parte din oraș. Ar cumpăra ei de-ale gurii și de la magazinele din apropiere, însă fiecare este dispus să mai economisească un bănuț pentru o pâine, chiar dacă drumul este anevoios, mai ales când omul a trecut de mult de vârsta de 70 de ani. De la o pensie la alta, bătrânii își fac zeci de calcule; cât pentru lumină, cât pentru medicamente, iar despre plata la întreținere… nici să nu mai vorbim, e copleșitoare pentru un om vârstnic și bolnav. Am stat de vorbă cu unii dintre pensionarii pentru care singurul „spectacol” al lumii a rămas odihna pe o bancă din fața magazinelor din zona amintită. Mulți și-ar dori o piață mai la îndemână, dar și cu prețuri accesibile pentru punga lor.
 

Mălina Anițoaie

Pentru a cumpăra o plasă cu cartofi, o bătrânică are nevoie de patru ceasuri bune de umblătură. Ușor, ușor, sprijinindu-se în bastonul uneori neprietenos, bătrâna ajunge acasă cu răsuflarea tăiată. Nu are copii, nu are nepoți, nu are nici măcar vreun vecin de bună-credință. Mă gândesc adesea că o parte importantă din viața noastră, a tuturor, atunci când Dumnezeu îngăduie o viață mai lungă, este trăită la bătrânețe. De ce nu ne-am gândi atunci cum să facem mai suportabilă această perioadă din existență, de ce nu ne-am îndrepta cu mai multă grijă spre cei care au nevoie de noi, atâta timp cât tinerețea noastră nu este definitivă? Să nu uităm, prieteni, că faptele și vorbele noastre rămân înscrise undeva, „în stele”, cum se spune, și asta pentru a ni se întoarce împotrivă atunci când ne așteptăm mai puțin…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: