Sindicaliștii de la „Cartel Alfa” s-au săturat de politica Guvernului

> Majorarea tarifelor la gaz metan i-a determinat pe membrii Uniunii Sindicale Teritoriale Suceava să-și propună să protesteze în fața Prefecturii
Aproximativ 50 de sindicaliști, aparținând Uniunii Sindicale Teritoriale – Filiala Suceava a CNS „Cartel Alfa”, vor picheta Prefectura județului pe data de 21 martie, timp de 2 ore, protestând în acest fel față de ceea ce ei numesc „majorare aberantă și nejustificată a prețurilor la energie și gaz metan”. Liderul județean al Uniunii Sindicale, dl Miftode Timofte, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că sindicaliștii sunt indignați și „își declară dezacordul total față de politica de prețuri la gaze naturale și energie electrică promovată de Guvern”. „Această majorare reprezintă încă un atentat, de netolerat, la buzunarul, și așa subțire, al românilor”, a mai spus dl Timofte.
 

Dna Ana Ghivnici, lidera sindicatului de la Star Mod Suceava a spus, la rândul său, că Prefectura trebuie să țină cont de această pichetare pentru că cei 50 de sindicaliști sunt de fapt reprezentanții celor peste 6.000 de membri, cât numără filiala în momentul de față. Sindicaliștii nu înțeleg ce anume determină aceste majorări repetate ale prețului la gaze, atâta timp cât în Occident el rămâne neschimbat. Vicepreședintele Uniunii, dl Costel Buta, a declarat că în România salariile sunt de 10 ori mai mici decât în Occident însă prețurile la utilități sunt egale cu cele din Vest, poate chiar puțin mai mari. „Dacă o să continuăm în ritmul acesta, industria va fi în colaps foarte curând. Nu înțeleg de ce România trebuie să cumpere gaz de la o firmă care are biroul la Hamburg și nu poate cumpăra din Rusia”, a mai spus dl Buta. Sindicaliștii susțin că, dacă această mișcare de protest nu va fi luată în seamă de Guvern, iar problema analizată foarte serios, ei sunt dispuși să meargă cu protestele chiar până la mișcări de stradă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: