Patriarhul Teoctist

„La vremea lor, se plinesc toate“

> Nu s-a clintit nici o literă din decizia Sf. Sinod: Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului există
> S-a propus înființarea Mitropoliei Tomisului
> De ce nu și o Mitropolie a Sucevei și Bucovinei?
Palatul Patriarhiei a găzduit, marți, ultima sesiune din actuala legislatură a Adunării Naționale Bisericești. Ordi-nea de zi a cuprins, pe lângă cea esențială – de a privi peste lucrarea Bisericii din anul precedent, a trage concluziile necesare și a stabili căile pen-tru abordarea următoarelor obiective –, câteva propuneri de modificare a Statutului Bisericii Ortodoxe Române. Este vorba de recunoașterea potențialului feminin în pa-rohii, prin creșterea rolului lor în comitetele parohiale; de numirea protopopilor de că-tre ierarhii eparhioți (chi-riarhi), renunțându-se la ale-gerea lor de către preoți; de precizarea cadrului în care ac-tivează arhiereii vicari; de lămurirea condițiilor în care este ales patriarhul, renunțân-du-se la tradiția înălțării lui din scaunul mitropolitan de la Iași, putând deci candida ori-care dintre ierarhii eparhioți; înscrierea în statut a Mitropoliei Clu-jului, Albei, Crișanei și Maramure-șului. Propunerile îl au ca autor principal pe ÎPS Bartolomeu Anania, arhiepiscopul Clujului.
 

Comisia Organizatoare, a cărei în-trunire a durat mult mai mult decât ale tuturor celorlalte, a amendat însă o parte din textele propuse, solicitând Sf. Sinod să lămurească unele neclarități (de ex. noțiunea de „cvorum”, de „majoritate absolută” etc.). Dezbaterea cea mai aprinsă a provocat-o, însă, crearea noii mitropolii în Ardeal, care a fost percepută ca un act de dreptate de către eparhiile din centrul și nordul Ardealului, dar și ca un act de trădare față de provincie prin atentatul la unitatea credinței ortodoxe în Ardeal, de către eparhiile din sud. Unitatea, în concepția Sf. Sinod, poate fi însă menținută prin înscrierea noii mitro-polii, conform art. 5 al statutului, imediat după Mitropolia Ardealului, dar și prin întrunirea de 2-3 ori pe an a capilor celor trei mitropolii din Ardeal pentru a elabora strategii unitare în legătură cu funcționarea Bisericii Ortodoxe în Transilvania. În comisie s-a propus votul secret pentru amen-damentele aduse statutului, de fapt mai ales în legătură cu întinderea noii mitropolii ardelene, aceasta fiind, se știe deja, înființată prin hotărâre a Sf. Sinod. Dezbaterile din cadrul Adunării Naționale Bisericești s-au desfășurat sub semnul unei emoții negative, gene-rată de „culise”, unde circula zvonul că arhiepiscopul Clujului ar fi lansat ideea că nu mirenii ar trebui să fie aceia care să aibă ultimul cuvânt în marile decizii ale Bisericii Ortodoxe Române. Zvon până la urmă aproape confirmat, dacă se are în vedere faptul că înfiin-țarea Mitropoliei Clujului, Albei, Crișa-nei și Maramureșului a fost decisă de Sf. Sinod, fără a mai trece prin votul Adunării Naționale Bisericești. Ace-leași „culise” acreditau ideea că, dacă tot s-a hotărât înființarea noii mitro-polii, cel puțin întinderea ei ar trebui contestată, nefiind corect ca vechea Mitropolie a Ardealului să rămână cu doar două eparhii, una dintre ele fiind cea a Covasnei și Harghitei, cu atât de puțini enoriași, iar nou înființata mitro-polie să-și subsumeze patru eparhii. Culmea este că „eliminarea” mire-nilor dintre factorii decizionali a fost susținută de chiar primul vorbitor, „mireanul” Constantin Bălăceanu Stol-nici, care considera drept o „imbe-cilitate” sancționarea înființării Mitro-poliei Clujului, Albei, Crișanei și Ma-ramureșului, afirmând că „nu cred că Adunarea Națională Bisericească poate sancționa o hotărâre luată în unani-mitate de Sf. Sinod”. Logica elementară a deciziei celui mai înalt for bisericesc ortodox a fost – a susținut distinsul academician – mărirea numărului de eparhii, ceea ce ar avea drept consecință imediată, dar mai ales de perspectivă, eficientizarea operei slujitorilor Bisericii Naționale. Temele induse de academicianul Stolnici au electrocutat sala, astfel că cei care au luat cuvântul după el fie că i-au susținut ideile, fie că i le-au nuan-țat. Surpriza cea mare a venit de la mitropolitul de la Sibiu, ÎPS Laurențiu, care nu a contestat înființarea noii mitropolii, ci doar întinderea ei și triumfalismul beneficiarilor, dar mai ales de la omul politic care este Sorin Frunzăverde, care a renunțat public la ideea de a se vota – cum propusese în Comisia organizatoare – prin vot secret și care a propus ca eparhiile să acopere fiecare câte un județ. Nu a mai fost de-cât un pas ca fostul prefect al Constanței dl Gheorghe Martin, să propună înfiin-țarea Mitropoliei Tomisului, cu argu-mente temeinice, firește, dar dinami-tând pur și simplu structura tradițio-nală a Bisericii Ortodoxe Române. Pasul următor l-am putea face – for-țând frontul astfel deschis – noi, cei din Bucovina. Regretând faptul că s-a făcut foarte puțin (cum se face și acum, Biserica Română nepătrunzând încă în „breșa” creată de președintele Băsescu la Cernăuți, cu ocazia ultimei vizite) pentru crearea unui vicariat românesc în fosta capitală a Bucovinei istorice (cum s-a întâmplat la Vîrșeț sau în Un-garia), noi am putea cere, la rându-ne, revitalizarea fostei mitropolii, chiar dacă există destule motive istorice care să nu susțină demersul. Dar cel puțin pentru remarcabila realitate că pe acest teritoriu viețuiesc de secole comori de artă și spiritualitate de respirație uni-versală – ne referim la celebrele noastre mănăstiri – merită declanșat acest război. Iar soluția canonică există: din Botoșaniul promis Sucevei la înfiin-țarea Arhiepiscopiei, ar fi suficient Do-rohoiul, care, împreună cu ce a mai ră-mas din vechea Episcopie a Rădăuților, ar putea constitui cea de-a doua eparhie necesară pentru înființarea Mitropoliei Sucevei și Bucovinei. Avem deci încre-dere în zisa patriarhului Teoctist în le-gătură cu înființarea Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului: „La vremea lor, se plinesc toate”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: