M-am născut în Rrom… Gulia

Gulia e localitate pitorească și, la locul ei, parte consistentă din ceea ce se numește mai nou orașul Dolhasca. O comunitate cu vreo 2.500 suflete, preponderent de etnie romă. Spre deosebire de căldărarii de la Bosanci, de pildă, care țin și se mândresc să li se spună țigani, confrații de la Gulia, ursari de meserie, nici să n-auză de-asta!? Ei sunt și se vor rromi. Atât! Și musai cu doi de r, căci cuvântul ălalt (pomenit) se asociază în mintea loc cu ceva ce-ar ține de… hoție, furăciuni & spurcăciuni, gugumănii și chestii din astea. Școala din Gulia prenumără vreo trei sute de copii (85 preșcolari), dintre care 200 sunt rromi. 7 învățători și vreo 10 profesori, ba și vreo două educatoare chiar de speță rromă trebăluiesc la catedră (și pe lângă) întru emanciparea, educarea și luminarea neamului. Haideți atunci să vedem și s-auzim câte ceva despre… freneticii puradei din breasla asta ursărească dolhascană, unde meseriile de bază (fierari și lăutari din tată-n fiu) au cam glisat, frumușel, spre mai profitabilele ocupațiuni economice și de piață. Da’ până la Gulia, descălecăm o țâră chiar la Grupul Școlar de la centru (cu vreo 900 de… studioși), comenduit, mai nou, de-un magistru june, energic și voios, de doar 30 de anișori…

 

Primo tempo Dumitru Tănase, director… La copiii rromi se observă deja un progres: vin la școală! Ușor-ușor, se integrează și se observă o creștere a situației economice și la ei. Vor să-și facă case mai gospodărești, să-și cumpere mașini, se-mbracă bine. Au început acel comerț cu semințe de bostan și – oricum – câștigă bani. Au acum activități economice, la câmp nu merg, meșteșugurile tradiționale le-au cam pierdut (făceau linguri, cazane…), comerțul le-aduce bani… Iar copiii, la clasele a 9-a și a 10-a, interesați de ceea ce se cheamă „bani de liceu”, vin regulat la școală. Începând cu-a 11-a – a 12-a, nu se mai înscriu… Dar văd că nu am probleme cu ei, se comportă destul de bine în școală și frecvența este destul de bună. Catalogul arată destul de bine; se țin de școală, nu prea învață, asta e general… La clasa a 11-a sunt doi care-s chiar isteți! Și chiar îs printre primii din clasă. Nu-s probleme de discriminare. Imediat îți spune: „Faci rasism cu mine?”. La Gulia avem probleme: nu avem spațiu la Grădiniță, rromii, 60 de preșcolari, învață în două case închiriate. Și dacă tot am ajuns la centru și prin școala coordonatoare, hai să intrăm într-o clasă (a 10-a D, care pregătește lăcătuși-mecanici) și să schimbăm câteva vorbe cu câțiva dintre elevii din etnie. > “Sunt Stamate Gheorghe Ionuț și-nvăț la Gr. Șc. «Oltea Doamna». Sunt bucuros că sunt elev aici, îmi place și mi-am dorit să fiu aici” > Cristi Marian: „Sunt în clasa a 10-a și îs bucuros că sunt aicia, pentru că fac naveta în fiecare zi, 3 km…” > Marian Lucian: „Îmi place, e frumos la școală la noi, n-am ce zice, bine că suntem o echipă care venim de la Deal (din satul Gulia). Oricum, n-avem cu ce să venim, sunt 3 km dus/întors, o jumate de oră. Avem elevi care n-au putut să vie cu noi, aici. E frumos, cam atât!” > Anonim: „N-avem motive să fim supărați. Avem note… aproximative”. > „Mă numesc Daniel și spun că liceul nostru este mai frumos ca altele. Și obiectul meu preferat este fotbalul. Atât”. Eu : Cum vă simțiți la școală? Ei (în cor): Foaaarte bine! Eu: Aveți necazuri cu ceilalți colegi? Ei: Nuuu! – Vă mai jignește lumea? – Nu, nuu! – Nu sunteți mai buni și nu sunteți mai răi decât ceilalți!? – Nu! – Aveți niște… moace voioase: cei mai fericiți elevi din România! – Așa suntem noi: mai veseli! – Ce-ați avut azi? – Chimia, fizica, româna… – Aveți vreme de vreo carte? Unul: Nu, nu-mi place să citesc. Altul: Îmi place Sadoveanu. Am citit Frații Jderi, am citit Baltagul. Am văzut și filmele. – Ce-ar mai fi de-ndreptat? – Discriminări de rasă nu sunt, știți, român sau rrom… Toți profesorii se comportă normal, ne place; noi să ne comportăm adecvat, așa cum trebuie, conchide… purtătorul lor de cuvinte. Nu părăsim sala până nu smulgem și de la profesorul lor de Religie, Lucian Tătaru, coconul parohului din Gulia, niscai vorbulițe: „Ei sunt niște optimiști și nu se simt că sunt de altă etnie. Noi am trăit împreună, suntem crescuți împreună, ne cunoaștem și nu e loc de discriminare. În schimb, pentru ei, s-ar mai putea face în plus. Lăcătuș-mecanic e profilul lor, dacă s-ar putea face mai multă practică, ar fi bine pentru că asta-i o problemă la noi, în învățământ: foarte multă teorie, dar practică… Să-i ajutăm mai mult… La ora de Religie încercăm mai mult cu problemele de morală, ca să conștientizeze ce înseamnă (și) viața, în primul rând; e vorba și de-o practică a religiei, să conștientizeze și să participe în sânul bisericii noastre…” Secundo tempo (la Școala din Gulia) E pauză. Profesorii, o mână-două, câți mai sunt, cu jertfelnica directoare pe post de cloșcă (cu puișori aurii!), s-au cuibărit, din pricina frigului, pe lângă sobă, în odaia strâmtă care joacă rol și de cancelarie, și de direcțiune, și de… odaie de oaspeți. Asta este! Nu e spațiu. Prin clasă, larmă și veselie… academică, robust-tonifiantă. Iubitele pughibale cântă de răsună… școala. Întâi-și-ntâi, meseria lor. Le vine din… genă. VIVAT! Să ședem un pic de vorbă și cu dascălii de-acilea. Foarte chipeș, Narcis Constantin ( 25 de ani etate, însurat și cu fetiță de trei ani, Florentina-Diana) e, în Moldova, singurul profesor (suplinitor) de limba rromani. E în anul 3 într-o facultate bucureșteană, unde-și va desăvârși studiul de specialitate. Face naveta, zilnic, din Suceava (unde lo-cuiește), fiind fiul faimosului băștinaș Constantin, prim-vicepreședinte pe la Partida rromilor. Face dansuri cu co-piii și-abia așteaptă și dumnealui Joia verde (prima joi după Paștele ortodox), fiesta de gen puternică, să-și pună în operă munca; va fi mare strânsură, după tipic și cutumă, cu toată etnia lor de prin țară. Pentru mine a fost o realizare s-ajung chiar coleg cu foștii mei profesori! Am făcut programe artistice cu rromii care învață mai bine și au cultura mai altfel. Pot să zic că mă-nțeleg foarte bine cu ei, poate și pentru că sunt de etnie rromă și eu … A citi, a scrie, a socoti… Prof. Vasile Măricuța, matematică (32 de ani în această școală!): „Lipsurile materiale care apar în majoritatea familiilor de rromi se răsfrâng, automat, și în comportamentul elevilor. Dacă, pentru majoritatea părinților rromi, școala nu înseamnă prea mult, nici pentru elevi… Mulți dintre ei se rezumă la a citi, a scrie, a socoti… (a face anumite calcule). Au mari dificultăți în a aborda programele școlare în vigoare, având în vedere că majoritatea părinților copiilor din școala noastră își asigură existența din anumite munci care nu necesită școală prea multă. Noi nu avem probleme cu absenteismul; faptul că li se asigură carnetele de cec prin școală, faptul că cei care merg mai departe au acei așa-numiți bani de liceu îi fac pe ei să se apropie de școală. O muncă ce nu aduce un câștig imediat nu prea e luată în seamă. Copiii rromi probleme deosebite nu ne fac, sunt adevărați prieteni, te poți baza pe ei; sărăcia și problemele sociale își pun amprenta și-asupra vieții lor, indiscutabil, dar, încetul cu încetul, totul se va rezolva. Au început să muncească, au apărut casele mari, nu cum erau odată…” N-am pix, n-am creion… – De la… catedra de Română (via dna Rodica Ciobanu, profesoară) lucrurile se văd după cum înșirăm mai la vale: Aici, ca profesor, îți trebuie multă răbdare și multă dragoste pentru copii. Dacă nu iubești copiii e foarte greu să accepți unele situații în care te pun ei. Și te pun în aceste situații nu pentru că sunt răi, ci pentru că au un specific al lor. Dacă fac obrăznicii, nu le fac cu răutate, le fac pentru că sunt mai expansivi. Că le vine să… cânte mai mult. Îs veseli mai mult! Asta am constatat de-a lungul carierei mele în școală. N-au răbdare, de exemplu, să faci mult același lucru. Te determină să-ți schimbi metodele, te determină să faci mai diversificat, altfel nu reușești. Citești-citești și deodată: Ajunge! Nu mai scriem?! Unii dintre ei îți încearcă puterile: n-am pix, n-am creion (poate că-l au, dar cred că orice copil încearcă asta)… N-ai voie să-i jignești: se supără enorm! Și nici n-ai voie să zici cuvântul „țigan”; e ca și cum le-ai da în cap! Asociază cuvântul cu ceva rău, adică l-ai făcut hoț, bandit, criminal… Și nu este o glumă când spun: la Școala Gulia n-ai voie să întârzii la ore, să nu fii activ continuu în oră, n-ai voie să stai 5 minute pe scaun. En français… Maria Paula e tânăra lor profesoara de franceză. În poșetă are, la purtător, și droaie de pixuri, ca să-i poată potoli pe pururea-petenții de astfel de ustensile… Am reușit să-i atrag pe elevi. O parte dintre ei au rechizite, au caiete ordonate, mulți își fac temele, dar sunt și care nu scriu, nu se pregătesc; avem însă și elevi rromi buni, cu care ne-nțelegem, cu care putem lucra. Am reușit, zic eu, să-i apropii, și ei… să mă întrebe despre familie, să le povestesc despre școală, să le arăt fotografii și cum era când eram elevă, le-am povesti din liceu… Mie-mi sunt dragi, sunt dirigintă la o clasă de-a 6-a. Ei vor să-i atragem cu ceva nou, cu metode noi; de multe ori, când nu erau interesați de anumite lecții, am reușit să-i atrag prin planșe, prin desen, prin cântecele… Nodul din gât… Dna Elena Crâșmaru, dăruită până la sacrificiu, este… spre pensie. Locuiește în mijlocul satului și-ades, pe la poarta domniei sale, se face veritabil… pelerinaj. Conduce școala din Gulia de șapte anișori încoace. Și, vaai!, câte mai are de po-vestit… S-ascultăm, atunci, ochi & urechiușe, și să luăm aminteee… „Aș vrea ca grădinițele să funcționeze în condiții bune, acum sunt în spații necorespunzătoare și se lucrează foarte greu. Avem două educatoare de etnie rromă, două fete con-știincioase, și-avem o mulțime de colegi tineri, pentru care primul impact este destul de dur. Prima mea grijă a fost să încheg acest colectiv didactic și să ne ajutăm. Sunt greutăți enorme! De multe ori plec c-un nod în gât, de la clasa-ntâi, de la clasa a doua, unde sunt copii săraci la extrem, am anunțat și Protecția copilului, și la Asistență socială, la Dolhasca, să vină să vadă, să ia copiii care umblă numai pe stradă, cu cerutul, dezbrăcați. Din când în când mai vin și la școală, pentru cec-ul pe care-l iau. Au atâtea absențe, dar n-am îndrăznit să le rup niciodată foaia de cec… Este mare sărăcie! Cornul și laptele rezolvă în mică măsură, nu e niciun pic de variație, da’, mă rog, îi bun și ăsta, că până la urmă avem ce le da… Dintr-a 4-a încep să abandoneze; absentează f. mult și mai este și obiceiul de a se căsători (o căsătorie cu ghilimele!), fetele stau cu cine stau, condiții precare, fac copii foarte devreme; avem fetiță din clasa a 4-a, 13 ani, plecată c-un băiat. Deci, la 14-15 ani e mamă, la 25 de ani are 3-4 copii!… Sincer, cu toate greutățile, mie mi-a plăcut! Dar de-a-cuma… și vârsta: încep să cedez în această privință. Am colegi inimoși și rezultate foarte bune. Eu predau de ani de zile Istoria rromilor, printre foarte puține școli din țară…” Sunt făpturi ale lui Dumnezeu… Ce spune, în chestiune, parohul locului, pr. Victor Tătaru. Îl și întreb… – Cum comunicăm cu rromii? – Foarte bine comunicăm cu ei, în ultimii ani relațiile sunt dintre cele mai frumoase, dar ei așteaptă sprijin, în special material: să aibă școala dotată, un grup sanitar dotat, să fie condiții civilizate… – Ce putem face pentru ei? – Păi, programe-programe. Trebuie să se implice cineva, să se sacrifice. Și ei sunt făpturi ale lui Dumnezeu. Și dacă părinții se străduiesc, se-mbracă frumos, vin frumos la școală… Dar condițiile lasă de dorit în școală și-n jurul școlii. Este o comunitate liniștită. Am 24 de ani de când sunt aici. Și sunt și localnic, sunt dolhascan, și-i cunosc (pe o parte din ei) de mic copil. Sperăm… Și-n fine, viziunea Inspectoratului Școlar Prof. de mate Gabriela Chiper, inspector… minoritar: În momentul de față e bine că vin mulți la școală, iar partea cea mai bună a lucrurilor este că cei care au abandonat doresc să-și continue studiile și au acum șansa prin acel program „A doua șansă”. Noi am fost unul dintre cele 10 județe-pilot din țară (când s-a început acest program) și unicul dintre cele 10 județe care au avut clasă de rromi. Am finalizat două serii de astfel de absolvenți, s-au primit certificatele de încheiere a studiilor cu o minimă profesionalizare (se învață și o meserie timp de 3 ani și jumătate) și încep să-și găsească (unii) locuri de muncă. Ei au constituit un exemplu pentru ceilalți și-acum avem solicitări pentru două alte asemenea clase; sperăm, din toamnă, să primim aprobarea ministerului… Abandonul s-a redus, pentru că au înțeles că peste tot, la orice fel de angajare, au nevoie de acte de studii… Ceea ce este îmbucurător, pe agenda IȘJ este propunerea ca la comunitatea din Deal să se construiască o grădiniță; a sporit numărul copiilor care vin la grădiniță, tocmai pentru că sunt educatoarele care cunosc limba maternă… Dintr-o documentare mult mai amplă, a consemnat, prietenos, aci, pt. Dv. DUMI BRAD