Înapoi, spre viitor

Semnalăm de această dată, cu deosebită plăcere și poate chiar cu un dram de invidie, o apariție editorială străină de Suceava. Este vorba despre Avangarda rusă, volum publicat recent, în condiții grafice de excepție, la Editura Universității “Alexandru Ioan Cuza” Iași, de către dna prof. univ. dr. Livia Cotorcea de la Catedra de Limbi Slave a Universității ieșene. În urmă cu aproape doi ani, cititorii noștri aveau prilejul de a face cunoș-tință cu avangarda românească, grație volumului Avangarda românească în context european, publicat la Editura Universității din Suceava de către dl lector univ. dr. Ovidiu Morar de la Catedra de Limba și Literatura Română a Universității „Ștefan cel Mare”.
 

Ni se pare așadar interesant să ne aplecăm și asupra unui studiu care nu numai că răspunde la între-barea: Cum s-a manifestat avangarda dincolo de Nistru?, dar demontează și o serie de prejudecăți referitoare la aceasta, printre care teoria că futu-rismul rus, spre deosebire de cel ita-lian, neavînd un mentor, nu s-a putut dezvolta ca o mișcare unitară și a du-rat abia ceva mai mult de un deceniu, deci considerabil mai puțin decît în Italia. Autoarea explică de ce nu este vizibil un mentor în futurismul rus și de ce membrii mișcării nu s-au conformat strict unui program de școală, demonstrînd totodată că fu-turismul a durat de fapt trei decenii, el găsind ecou și la o serie de grupări din anii ’30. “Cartea de față este o încercare de a oferi cititorului român minimum de materiale și de informații referi-toare la un fenomen atît de interesant cum este avangarda rusă,” precizea-ză, într-o “Notă asupra ediției”, au-toarea. “Pentru că cititorul român știe prea puțin despre avangarda rusă, i-am consacrat acesteia un studiu în care considerațiile asupra programelor și asupra realizărilor lor în practica artiștilor sînt însoțite de numeroase secvențe de istorie litera-ră și culturală pe care le-am crezut absolut necesare”. Prima parte, teo-retică, a cărții, “Co-ordonate istorice și estetice ale avan-gardei ruse”, tra-tează manifestările avangardiste din literatură (futuris-mul, akmeismul, imaginismul, expre-sionismul, OBE-RIU), arte plastice, arhitectură, artă teatrală și muzică. O binevenită comple-tare o aduce partea a doua, intitulată “Antologie”, care cu-prinde o serie de declarații, ma-nifeste și articole din epoca respec-tivă. Iar pentru ca sentimentul de satisfacție al cititorului (și, cu sigu-ranță, și al autoarei!) să fie total, volumul se încheie cu 50 de planșe color cuprinzînd reproduceri după tablouri, portrete, autoportrete și fo-tografii ale artiștilor, picturi popu-lare, afișe de spectacole, schițe de costume și de decoruri teatrale. A-vem ocazia atît de a face cunoștință cu o serie de lucrări mai puțin cu-noscute, cît și de a revedea picturi celebre, cum ar fi “Împărăteasa lebă-dă” de Mihail Vrubel, “În grădină” de V. Borisov-Musatov, “Nunta” de Marc Chagall, “Prima lucrare ab-stractă” de Vasili Kandinski, “Pătra-tul negru” de Kazimir Malevici ș.a. “Trecutul e strîmt. Academia și Pușkin sînt mai de neînțeles decît hieroglifele. Să-i aruncăm pe Puș-kin, Dostoievski, Tolstoi etc., etc. de pe Vaporul Contemporaneității”, scriau în decembrie 1912 D. Burliuk, A. Krucenîh, V. Maiakovski și V. Hlebnikov într-un manifest pe bună dreptate intitulat “O palmă dată gus-tului public”. După cîteva decenii însă, istoricii literari din Rusia au făcut o paralelă între clasicii ruși și avangardiști: dacă epoca lui Pușkin, în care spiritul na-țional rus și-a găsit forma proprie, este numită “veacul de aur”, primele trei de-cenii ale secolului trecut, în care cultu-ra rusă a avut ocazia să-și demonstreze vocația universală, sînt numite generic “veacul de argint”. A fost perioada în care viața artistică din Rusia s-a raportat poate cel mai concret la modelul european, în care intelectualii ruși au trăit cel mai acut conștiința apartenenței lor la universalitate, în care artiștii din metropole culturale europene cum ar fi Münchenul și Parisul s-au simțit pe deplin îndrep-tățiți să întindă o mînă prietenească tuturor confraților lor din Răsărit, preocupați, la rîndul lor, de depăși-rea granițelor naționale. Într-o sumară încercare de trecere în revistă a avangardei ruse, reținem cîteva date și nume legate de mișcă-rile literare avangardiste. Futuris-mul, a cărui dată de naștere este considerată în general a fi anul 1910, pare a data mai degrabă din 1908, cînd V. Hlebnikov a publicat o serie de poezii și de proze devenite emble-matice nu numai pentru futurismul rus, ci și pentru cel european. În 1910, la St. Petersburg, Hlebnikov întemeiază, împreună cu V. Kamenski, M. Matiușin, D. Burliuk și E. Guro, o primă grupare futuristă numită “Hylea”. Un an mai tîrziu, în același oraș, o altă generație de tineri poeți, printre care N. Gumiliov, S. Gorodețki, A. Ahmatova, V. Narbut, M. Zenkevici, M. Kuzmin și M. Lozinski, se organizează și ei într-o grupare cu numele de “Atelierul po-eților”, care va ajunge să numere douăzeci și șase de membri, dornici să scrie o “poezie nouă” ce va deveni cunoscută sub numele de akmeism. În ceea ce privește imaginismul, în-temeiat în 1918, deci după Revoluție, acesta respinge tot ceea ce resimte în futurism ca “academism” și “dog-mă”. Numele celor mai importanți reprezentanți ai săi, S. Esenin, A. Marienhof, V. Șerșenevici, R. Ivnev, B. Erdman, G. Iakulov, I. Gruzinov, A. Kusikov, M. Roisman, N. Erd-man, se leagă de “Asociația libercu-getătorilor” și de “Ordinul imaginiș-tilor”. Gruparea expresionistă con-stituită în anul următor de către I. Solokov, B. Zemenkov, B. Lapin, T. Levit, K. Kuzminski, D. Janacek și A. Oceretianski a avut conștiința unei relații organice atît cu imaginismul, cît și cu futurismul; de altfel, pro-gramul grupării, anunțat în mani-festele din 1920 și 1921, intitulate “Expresionismul”, respectiv “Imagi-nistica”, era eclectic și se declara a fi o sinteză a întregului futurism și, în plus, a expresionismului german. Ultima și cea mai agresivă mișcare literară de avangardă din Rusia sovietică, OBERIU (Uniunea Artei Reale), a reprezentat futurismul dus pînă la ultimele lui consecințe. Pri-mul nucleu al acestei mișcări decla-rat antioficiale s-a conturat în 1925, iar în toamna anului 1927, la Lenin-grad, s-a constituit gruparea propriu-zisă, avîndu-i ca membri pe A. Vvedenski, D. Harms, B. Levin, L. Lipavski, I. Bahterev, I. Druskin, N. Oleinikov, N. Zaboloțki și K. Vaghi-nov, care au elaborat, un an mai tîrziu, “Declarația Ordinului transna-ționalilor”. Dacă este adevărat că sensul avangardei se află în formula “înapoi, spre viitor”, atunci această privire aruncată asupra unui apus “veac de argint” al unei mari culturi ne va ajuta poate să-i înțelegem viitorul, care s-ar putea dovedi a fi nu mai puțin strălucitor. IOANA ROSTOȘ

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: