Viitorul s-a născut la sat…

În vechime, împăratul roman numit Dioclețian s-a lăsat, la un moment dat, de meserie (chit că imperială) și s-a statornicit la țară. Și acilea, riga nostru (fost) mi ți se apucă de cele culturi, ca un țăran adevărat. Când a venit o… delegație de demnitari să-l facă să revie la domnie, fostul rigă le-a spus doar atât: Poftim cu mine-n grădină, să vedeți ce varză frumoasă am crescut! Musafirii, persuadați fără tăgadă, au plecat… ca pușcați. Buun! Mintosul încrâncenat Octavian Paler (cu patru licențe babane la curriculum) zise că, de câte ori aude vreun „Cucurigu!” pe ulicioarele Capitalei, îl pălește, iremediabil, dorul de Lisa d-lui, cătunul din Făgărașii copilăriei. Iar un armean (i-aș stâlci numele, dacă l-aș scrie aci) a produs, zilele trecute, o observație mai mult decât pertinent-vizionară.

 

Că… cătinel-cătinel, România devine o țară cu accente rurale. La modul cel bun, nobil. Ș-apoi, de ce nu?! Când, cum se știe, un Moș Ionică Roată ședea, atât de potrivit, în straiele lui naționale, alăturea domnitorului în Divan, ca vrednic purtător de cinste al elitei țărănești (da, a existat în România și așa ceva!). Ce-am voit a vă spune, până aci?! Atâta doar… Că România va deveni, în câțiva anișori, iarăși și iarăși eminamente agrară, da’ la modul nobil, aristocratic. Și nu mă refer la viloaicele (uneori, de gust îndoielnic) cu lift intestin, ci, mai abitir, la un areal proxim al… regăsirii condiției omului de trestie ecologic-cugetătoare și trăitoare. Am văzut copii de la țară poate mai frumos înțoliți decât cei din Barcelona ori din Torino. Iar vecinului meu Giorgică, în afara lu’ Pentium de ultimă generație, îi va veni, mintenaș, și unda verzulie pe cel internet. La sminteala bolândă din planetă, traiul (viitor) la țară e o alternativă robust-sănătoasă. Curechi în poloboc, brânză-n putină și… decât codaș la oraș, mai bine…