Din 2006, pentru mulți dintre noi

Declarațiile de venit global vor deveni amintire

Începând din anul 1999 românii au făcut cunoștință, pentru prima dată, cu un nou concept de impozitare a veniturilor, prin introducerea impozitului pe venitul global. Acest tip de impozitare elimina diferențele de impunere a veniturilor din diverse activități, introducând concomitent o cotă diferențiată de impozit pe venit, ce varia în funcție de valoarea câștigurilor însumate. O componentă importantă a acestui sistem de impozitare era însă declarația de venit din partea salariatului, astfel că în martie 2001 ne-am „confruntat”, mare parte dintre noi, cu primul formular al declarației de impozit pe venitul global. Noul sistem, bazat pe o formularistică destul de complicată, a fost sursă de dureri de cap atât pentru contribuabilul care trebuia să completeze formularele, cât și pentru funcționarii care urmau să se ocupe de ele pe parcursul întregului proces de evidențiere și urmărire a impozitului pe venitul global.
 

În pofida dificultăților inerente din primii ani de aplicare, în 2005 s-a ajuns la un grad de depunere a declarațiilor de venit de peste 93%. Anul 2006 aduce unei importante părți a contribuabililor vești bune în ceea ce privește capitolul declarațiilor de impozit pe venit global. Circa 80 la sută din cei aproape 3 milioane de români obligați în anii precedenți să depună declarațiile de venit global, începând din acest an au scăpat de bătăile de cap prilejuite de completarea și expedierea acestor formulare. În mod corespunzător se diminuează și efortul administrațiilor financiare care trebuiau să preia și proceseze informațiile din declarații. Cei care vor fi obligați să depună declarații de venit și în 2006 sunt cei care lucrează în comerț, medicii, avocații, notarii, auditorii financiari, consultanții fiscali, experții con-tabili, contabilii autorizați, consultanții de plasament în valori mobiliare, arhitecții, jurnaliștii, precum și cei care obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală. Conform estimărilor Agenției Naționale de Administrare Fiscală, doar 20% dintre contribuabilii care au avut obligația să completeze și să depună declarațiile de venit anul trecut vor fi nevoiți să facă acest lucru și anul acesta. Termenul limită de depunere la administrațiile financiare a fișelor fiscale de către angajatori este 28 februarie. Contribuabilii care obțin venituri din drepturi de autor trebuie să primească de la angajator fișa fiscală, cu ajutorul căreia vor completa ulterior declarația de venit pe 2005. Contribuabilii care vor depune în continuare declarația sunt obligați să o trimită prin poștă până la 15 mai. Surse din cadrul DGFP Suceava apreciază că și anul acesta formularele vor fi trimise prin poștă la domiciliu. Pentru nedepunerea declarației de venit amenda este de la 10 la 100 de lei. În afara de categoriile profesionale amintite anterior, ceilalți salariați au scăpat de grija formularelor stufoase. Important de reținut este că nici cei care au mai multe salarii, de la mai multe locuri de muncă, nu mai sunt obligați să depună declarația de venit global. Angajatorul va face operațiunea de regularizare și va preda documentele la administrațiile finan-ciare. Anul trecut au depus declarații aproximativ 3,5 milioane de contribuabili, din care vor rămâne numai 700.000. La nivelul județului se estimează o scădere importantă a numărului celor care vor trebui să depună declarații de venit global, din cei 73.703 de suceveni doar aproximativ 15 mii fiind în situația menționată. Anul trecut, conform unor reglementări noi, a fost introdusă pentru prima dată opțiunea virării a 1% din impozitul pe venit către organizații non-guvernamentale. Din cei aproape trei milioane de contribuabili care puteau opta pentru a ajuta o ONG, doar 161.500 de persoane au făcut uz de acest drept, suma care s-a adunat astfel cifrându-se, conform estimărilor ANAF, la circa 1.190.000 euro. Pe regiuni istorice, ardelenii ocupă primul loc la acest capitol, alegând să direcționeze 1% din impozit către organizațiile non-guvernamentale, în timp ce Moldova ocupă ultimul loc. De altfel, acest bilanț poate fi catalogat ca unul pozitiv, ținând cont de faptul că e primul an de aplicare și mulți dintre contribuabili se confruntau și așa cu dificultăți în înțelegerea modalității de completare a declarațiilor de venit. În acest an procentul va fi de 2%, iar contribuabilii care nu sunt obligați să depună declarații de venit, dar doresc virarea unei sume din impozitul anual datorat pentru sponsorizarea unei entități nonprofit, vor trebui să completeze și să depună un formular pe care îl pot găsi la administrațiile fiscale. Unele fundații, începând de anul trecut, când a intrat în vigoare această prevedere, au dus adevărate campanii de presă menite să atragă aceste fonduri. Miza mai mare pusă în joc conduce, pentru acest an, la preconizarea unei creșteri semnificative din partea fundațiilor a eforturilor de promovare ale acestei facilități.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: