Fost polițist de frontieră

Trimis în judecată pentru tentativă de omor

În 28 mai, Petru Schipor și-a înjunghiat concubina de mai multe ori, pentru că nu a vrut să se împace cu el > Medicii i-au salvat viața femeii, dar el riscă până la 10 ani de închisoare Petru Schipor, de 41 de ani, fost agent principal în cadrul Poliției de Frontieră Vicov, a fost ieri trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru tentativă de omor. În data de 28 mai 2005, polițistul a fost la un pas de a-și ucide concubina, Maria M., de 43 de ani, după ce aceasta a refuzat să se împace cu el. Fapta s-a petrecut în curtea femeii din satul Laura – Vicovu de Sus, unde agentul a descins, ferm hotărât să-și convingă iubita să revină la el. Cum aceasta a rămas „pe poziție”, Schipor a scos un cuțit și a înjunghiat-o în repetate rânduri.
 

Văzând ce se întâmplă, fratele Mariei s-a băgat să-și scoată sora din calea agresorului, dar s-a ales la rându-i cu o crestătură destul de adâncă la șoldul stâng. Acesta din urmă a scăpat destul de bine, dar concubina fostului polițist de frontieră era să-și piardă viața. Chirur-gii rădăuțeni însă au intervenit imediat și au reușit să o salveze, chiar dacă, mai mult de o săptămână, starea ei a fost pe muchie de cuțit. La audierile procurorilor, Petru Schipor s-a dat amnezic, susținând sus și tare că nu-și amintește ce a făcut și în cine a băgat cuțitul. Imediat după fapta sa, el a ieșit din rân-durile Poliției de Frontieră și are timp acum să răspundă de faptele pentru care este acuzat și în fața judecătorilor. Dacă aceștia vor stabili că pătima-șul polițist este vinovat de tentativă de omor, pedeapsa lui poate merge până la 10 ani de închisoare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: