Școala din Uidești arată ca un grajd părăsit

Aceasta este concluzia unei inspecții efectuate recent de IȘJ în școlile comunei Forăști Un control efectuat recent în școlile comunei Forăști, de către IȘJ Suceava, a relevat că cea de la Uidești arată ca un grajd părăsit, clădirea, construită în 1922, fiind în stare avansată de degradare, a informat, ieri, inspector general-adjunct al IȘJ Suceava Vasile Monacu. Acolo învață simultan, în singura clasă funcționabilă, 15 copii din clasele 1-4 și nu s-a mai făcut o inspecție de 10 ani. Singura măsură care se poate lua la Uidești este ca, din anul școlar următor, elevii respectivi să facă naveta la Manolea, pe o distanță de 2,5 km, a precizat Vasile Monacu.
 

Școala nu a fost prinsă în vreun program de reabilitare și nici nu există posibilitatea ca primăria să aloce bani pentru refacere, întrucât nu sunt resurse. Po-trivit dlui Monacu, cu excepția celor din Manolea și Roșiori, nici celelalte școli nu stau mai bine. Astfel, școala din Forăști „nu este bine gospodărită”, în curte (care este comună cu a primăriei) mizeria fiind „de nedescris”. Deși Școala de la Manolea este bine întreținută, inspectorii au constatat că mobilierul unei clase era foarte vechi, astfel că au fost trimise școlii 30 de bănci. De asemenea, au fost depistate aspecte negative legate de desfășurarea pro-cesului didactic, încadrarea cu personal și altele, spune Vasile Monacu: „Sunt probleme cu frecvența elevilor și încadrarea cu personal. Sunt profesori care predau la 7-8 discipline, ceea ce nu e normal. Majoritatea cadrelor didactice vor primi calificativul «acceptabil» și vor avea multe de făcut și în ceea ce privește activitatea didactică, pentru că au ajuns la stadiul de automulțumire. Le vom prezenta concluziile controlului și, pe lângă recomandări, le vom da și sarcini precise”. Inspector general-adjunct Niculai Barbă a pre-cizat, tot ieri, că, în general, unii directori “nu prezintă problemele școlii” inspectoratului. Dl Barbă a mai spus că situația la Forăști ar putea fi rezolvată prin construirea unor clădiri noi sau prin asigurarea transportului elevilor la școli din vecinătate, din miliardul acordat de MEC prin programe. În comuna Forăști funcționează, în prezent, 6 școli cu clasele I-IV, la Manolea, Uidești, Forăști, Ruși, Țolești și Boura, 3 școli cu clasele I-VIII, la Manolea, Roșiori și Oniceni, această din urmă școală, care cuprinde învăță-mânt SAM, fiind unitate coordonatoare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: