„În covârșitoarea majoritate, judecătorii suceveni sunt oameni onești”

Interviu cu CONSTANTIN ARCU, președintele Curții de Apel Suceava – Ce înseamnă pentru dvs. noua legislație românească? – Nimic altceva decât ceea ce înseamnă pentru toți, adică legi care asigură deplina compatibilitate legislativă cu sistemele judiciare europene și acquis-ul comunitar. Dar asta ar fi o definiție de școală, ca să zic așa, e un principiu al Strategiei de reformă a sistemului judiciar. Dacă aprofundăm puțin lucrurile, observăm că noua legislație înseamnă și multe acte normative stufoase, ceea ce lasă loc multor interpretări. De aici, o sumedenie de modificări și completări aproape la fiecare act normativ. Să ne gândim numai la Legea fondului funciar… O lege trebuie să fie redactată clar și concis; ea se adresează tuturor, nu numai practicienilor dreptului sau unui număr restrâns de specialiști.
 

– Există corupție în justiția suceveană? – Problema corupției în justiție nu poate fi disociată de ceea ce se petrece în întreaga societate românească. Recent am aflat despre un articol scris cândva de Nicolae Iorga, „Țara în care nu te poți compromite”, ideea, reluată de eseistul Caius Traian Dragomir, fiind că sub-conștientul multor indivizi nu ridică obiecții în fața tentației de a corupe și de a se lăsa corupți, iar eventuala deconspirare și pedepsire nu-i compromite în ochii lor și ai celorlalți. Ei apar frecvent pe sticla televizorului, sunt admirați și au anvergura unor VIP-uri. Toleranța merge însă până la judecător, lui nu i se poate îngădui nimic, și pe bună dreptate. Personal n-am nimic împotriva acestei optici și mi se pare normal ca, în ceea ce-l privește pe judecător, exigențele să fie sporite, dar nu pot să nu observ că acuzațiile cele mai dure deseori vin tocmai dinspre cei care au încercat să mituiască un om al Justiției. Ca să revin la în-trebare, în calitate de pre-ședinte al unei curți de apel am obligația de a veghea și asigura respectarea legilor și regulamentelor de către toți judecătorii din circumscrip-ție… Dar, în lipsă de probe certe, ca judecător, nu pot face nicio afirmație. Oricum, dacă aș avea temeiuri să cred că există un caz de corupție, n-aș ezita să sesizez comisia de disciplină din cadrul Consi-liului Superior al Magistra-turii. În trecut, pe când eram judecător inspector am con-statat că multe din recla-mațiile făcute de justițiabili nu se confirmau. Și vă asigur, în covârșitoarea majoritate, judecătorii suceveni sunt oameni onești. – Funcția pe care o dețineți în prezent vă obligă la compromisuri? – Obligațiile funcției mele sunt cele prevăzute în Re-gulamentul de ordine inte-rioară a instanțelor judecă-torești și în legile privind justiția. Nu mă obligă nimic la niciun fel de compro-misuri. Nici nu înțeleg exact sensul întrebării. Din punct de vedere politic, orice idee de compromis e absurdă. Magistrații nu fac politică și, personal, în activitatea mea, n-am sesizat vreo ingerință de acest fel. Iar în relația cu judecătorii, colegii mei, nu se poate vorbi de compromisuri. Întrebarea e totuși cam vagă… – Ce vă propuneți să rea-lizați în mandatul dvs. de președinte al Curții de Apel Suceava? – Din capul locului, la prima întâlnire cu presa, am spus că nu-mi propun schim-bări spectaculoase, de dragul schimbărilor. De obicei, șefii, și nu mă refer neapărat la Justiție, de îndată ce se văd instalați într-o funcție amă-râtă, vor să-și însemne tre-cerea prin fel și fel de acțiuni spectaculoase, să-și pună ilustra lor semnătură pe nu știu ce realizări, închipuindu-și că generații după generații le vor preamări meritele. Se imaginează un fel de aleși cărora le-a fost sortit, meta-foric vorbind, să ridice pira-mide, catedrale etc. Și-și încep șirul năzbâtiilor și stupize-niilor negând orice merite pre-decesorilor, inventează false probleme, rezolvate deja în substanța lor de alții, redes-coperă roata, cum s-ar spune. O vedem și la case mai mari. În ceea ce mă privește, mi-am propus să fim permanent receptivi la noutăți, să ținem pasul cu avalanșa de mo-dificări legislative. Iată, există o Strategie de reformă a sis-temului judiciar 2005-2008 și un Plan de acțiune privind această reformă, urmărindu-se cu prioritate implementa-rea celor trei legi privind reforma justiției, unificarea practicii judiciare la nivelul ICCJ și armonizarea juris-prudenței instanțelor cu a-ceastă practică, asigurarea funcționării sistemului de dis-tribuire aleatorie a cauzelor, optimizarea modului de alo-care a resurselor umane din sistemul judiciar, reducerea stocului de dosare aflate pe rolul instanțelor și altele de acest fel. Practic, schimbarea se produce din mers, prin implementarea acestor mă-suri, nu-i cazul să-mi propun altceva. La drept vorbind, nici nu mai am mult timp. De pe 1 ianuarie 2006 sunt în Inspec-ția Judiciară din cadrul Con-siliului Superior al Magis-traturii, în urma unui interviu susținut anterior. Am aflat de pe internet și am fost luat oarecum pe nepregătite, înțe-lesesem că eventuala plecare era de o perspectivă ceva mai îndepărtată. Scriitorul din mine vrea să plece, sperând că voi da peste un alt mediu literar, în timp ce magistratul îmi șoptește că n-am terminat încă lucrul aici. Ca să nu mai spun că mulți dintre colegi sunt minunați, nu exagerez cu nimic. Aș putea să-mi pun dosarul pentru concursul titu-larizării pe funcția de pre-ședinte al curții, însă dilema rămâne puternică. Mă voi consulta și cu ilustrul meu prieten Mircea A. Diaconu, numai că-i greu de spus cum voi proceda. Oricând pot să iau de la capăt ceea ce fac acum, să ajung președintele unei curți de apel nu-i o pro-blemă, dar visul meu nu mă păsuiește. Dacă renunț acum, probabil o fac pentru tot-deauna. Iată-ne în plin Coelho, nu? Din păcate această funcție îmi absoarbe toate forțele, nu mă mai pot ocupa de altceva. Și cum au scris cei din „Ju-pânu’”, „Funcțiile trec, roma-nele rămân”. Încă nu știu ce voi face, este timp să mă ho-tărăsc. Și chiar dacă am să plec într-o zi, mă voi întoarce… – Ca universitar și autor de cursuri ce vă nemulțumește la studenții de astăzi? – Studenții sunt tineri în plină formare și nu mă poate nemulțumi, din start, ceva la ei. În paranteză fie spus, nu mă obligă nimeni să țin cursuri, o fac mai ales pentru că mă revigorează prezența în mijlocul lor. Societatea își pune o puternică amprentă pe personalitatea lor, iar cadrele didactice trebuie să o facă într-o măsură și mai mare. Dacă în educația și instrucția lor sunt carențe, acestea se da-torează mai ales generației mature și societății. De altfel, dintotdeauna, vârstnicii au privit cu falsă îngrijorare spre tinerele generații, tentați să afirme ceva de felul: „E-hei, pe vremea mea tineretul…” Să fim serioși. Viața îi formează și-i modelează după tipare, fără măcar să-și dea ei seama. Să ne amintim de generația contestatară a anilor 1968 din Franța; ei bine, studenții atât de refractari ai acelor timpuri au devenit între timp, bine mersi, burghezi întru totul respectabili. Noi înșine să ne amintim cât ne-a schimbat viața, cum anii ne transformă din tineri neliniștiți, în oa-meni predispuși la… a da sfa-turi. Ei bine, eu nu vreau să mă transform într-o acritură cu ifose de mare înțelept, încerc să mă adaptez spiritului lor. Și cum să-i demonstrezi studentului că numai învăță-tura îi va deschide o cale în viață, când indivizi realizați, cu averi imense în spate, își fac un titlu de glorie din rezultatele mediocre prin anii de școală?! Nu mi-a plăcut cartea și de aia m-am făcut om de afaceri sau nu știu ce altceva, dau ei de înțeles, nu? Sigur că nu asta-i filozofia mea de viață și nu-i îndemn nici pe studenți în sensul acesta… – Dacă ați fi ministrul justiției, cum ați acționa împotriva corupției? – Ne-am format o imagine greșită despre ceea ce trebuie să facă un ministru. El trebuie să coordoneze un sector de activitate, iar nu să umble de-ghizat prin instanțe pentru a căuta indivizi pasibili de a primi mită. Ministrul justiției poate cere revocarea procurorilor care nu obțin rezultate în lupta împotriva corupției și, împreună cu CSM, poate crea cadrul general în care să se desfășoare această activitate, dar mai departe nu-i treaba sa. Sunt alte organisme care se ocupă de chestiile astea. – Puteți nominaliza vreun politician cu proces pe rol? – Nu fac nici o nominalizare, pentru că n-ar fi corect. Pentru mine dosarul unui politician nu se deosebește prin nimic de dosarul bătrânei din Iaslovăț, să spunem, decât da-că prin obiectul lui stârnește o rezonanță deosebită sau se impun a fi luate măsuri speciale pentru buna desfășurare a procesului. În rest, toate dosarele curții au culoare… albastră! Pe bune, nu-i nici o aluzie. Interviu realizat de MIHAI VICOL

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: