Ignatul porcilor

În tradiția românească, sărbătorile populare au avut un rost ontologic și un loc bine precizat. Ele erau îndeosebi legate de solstiții și echinocții, dar erau și numeroase manifestări și în afara acestora. Sărbătorile populare erau destul de misterioase, dacă intuim luminile, rădăci-nile și punțile de legătură cu vechile credințe. Ignatul porcilor este unul din momentele când putem amplifica semnele de întrebare într-un demers de restaurație a culturii populare carpatine în concertul culturilor europene, cosmetizate cu câteva straturi de suprafață, punând neauto-rizat îndoieli referitoare la mi-racolul românesc.
 

În calendarul popular, ziua de 20 decembrie este marcată ca zi de sărbătoare închinată unei divinități solare precreștine. Și această zi credem că a fost instituită de o prezență a sacrului în lumea văzută, mo-delul ei fiind acțiunea gestului arhetipal al zeului cosmic din-tr-o societate precreștină, ze-itate care mai apoi a preluat nu-mele de la sfântul creștin Ig-natie Teofanul (Teoforul). Ignatul porcilor era cândva o sărbătoare solstițială, celebrată în preajma solstițiului de iarnă (21 decembrie), când soarele atinge cea mai mare declinație australă, cu cea mai lungă noapte a anului calendaristic. În această zi avea loc sacrificiul ritual al por-cului, substitutul zeului precreștin al vegetației și luminii, divinitate care murea și renăștea la solstițiul de iarnă. Amintim că, în preistorie, porcul era simbolul vegetației, în special al grâ-ului, cult răspândit pe un mare areal european și asiatic, dar care s-a păstrat mai bine în spațiul carpatic românesc până destul de târziu, până la o disoluție continuă și firească. Dacă la început (neolitic), sacrificiul porcu-lui se făcea în pragul primăverii, în momentele semnificative ale ciclului agrar (21 martie, la echinocțiul de primăvară), treptat, acest ceremonial a fost transferat în preajma solstițiului de iarnă, el suprapunându-se și chiar înlocuind sacrificiul taurului care se practica în acel moment. După apariția creștinismului, porcul era sacrificat și pentru preparatele specifice Cră-ciunului, dar credințele ancestrale legate de sacrificiul primordial s-au păstrat, chiar dacă nu li se mai valorizau semnificațiile originale. Unele dintre practicile săvârșite în această zi sunt de sorginte precreștină, altele au apărut sub influența creștinismului, toate alcătuind un conglomerat spiritual. Marcarea cu cuțitul a semnului crucii pe capul animalului sacrificat, în speranța alungării spiritelor malefice infes-tate în corp, prognozarea duratei și aspectului iernii în funcție de forma și mărimea splinei, recoltarea părului de porc pen-tru farmece și vrăji, pomana porcului sunt doar câteva din-tre practicile vechi ce amintesc de o civilizație arhaică, dar păstrate și acum la o scară tot mai redusă. Până către începu-tul secolului al XX-lea, cioba-nii obișnuiau să prepare, în zi-ua lui Ignat, o unsoare (ir) din grăsimea netopită a porcului proaspăt sacrificat amestecată cu plante medicinale uscate (laptele cucului, leuștean, sal-cie, părul lupului, usturoi) și cu cenușa din focul în care era pârlit animalul. Cu acest pre-parat, păstrat până în primă-vară, păstorii ungeau ugerul oilor înaintea primei mulsori, în credința că mana laptelui nu va fi furată, iar oile vor fi ferite de boli pe toată durata sezonului pastoral. Practicile săvârșite în ziua de Ignat sunt re-licve palpabile ale unui timp precreștin, forme de persistență a magiei albe în viața omului și în paralel cu creștinismul.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: