Premii… în prag de sărbători

Pentru elevii de la Liceul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava – liceu vocațional – școala înseamnă mai multă muncă față de colegii lor de aceeași vârstă, înseamnă studiu continuu. Acum, când simțim bucuria apropierii Sărbătorilor de iarnă, când încercăm să fim mai buni, mai toleranți cu cei din jur, elevii acestui liceu, îndrumați cu profesionalism și pasiune de către dascăli, aduc bucurie iubitorilor de artă și lor înșiși, dăruind din preaplinul sensibilității lor. Profesorii de la Liceul de Artă „deschid ferestre” întru iluminarea sufletelor celor „însemnați” cu simboluri astrale. Plasticienii pregătesc expoziții de pictură unde vă veți bucura ochii și inimile, iar cei de la muzică sunt în febra concursurilor de gen.
 

Astfel, pe 4 decembrie a.c., în cadrul Festivalului-concurs de colinde „Astăzi S-a născut Hristos” pentru coruri și grupuri vocale, organizat de Inspectoratul Școlar Suceava și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților pe zona Suceava, s-au evidențiat Corul pe voci egale (cl. V-VIII) și Corul mixt (cl. IX-XII) de la Liceul de Artă – dirijor prof. Elena Istrate. În perioada 2 – 4 decembrie, la Piatra Neamț, a avut loc ed-iția a XV-a a Concursului de interpretare muzicală vo-cal-instrumentală „Emanuel Elenescu”, la care au participat concurenți de la liceele de artă din toată Moldova (Suceava, Botoșani, Iași, Bacău, Piatra Neamț, Vaslui, Galați), cât și din Ardeal (Cluj) și Republica Moldova (Chișinău). Am putea spune concurs internațional, organizat de Inspectoratul Școlar Neamț și Liceul de Artă „Victor Brauner” Piatra Neamț, un omagiu adus seniorului baghetei românești – Emanuel Elenescu, născut în acest oraș. Compozitor și dirijor mai mult de 50 de ani al Orchestrei Radio, Emanuel Elenescu a rămas o legendă vie a culturii muzicale din România. Compozitorul Th. Grigoriu spunea despre el: „Să ne agățăm și noi de dânsul, ca să rămână și după noi câte ceva din eternitatea lui…” … Vor rămâne pre-miile obținute de studioșii muzicii de la Liceul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, de la secția Instrumente de suflat: Flaut, profesor Mihaela Săveanu: premiul III – eleva Mocanu Ada Narcisa, cl. a VII-a, mențiuni – Harasemiuc Elisabeta, cl. a IX-a și Corjin Diana, cl. a X-a. Oboi, profesor Vasile Bolnavu: premiul I – Greciuc Felicia Gabriela, cl. a X-a, premiul II: Sericiuc Ruxandra, cl. a VII-a și Onofrei Marcela, cl. a VIII-a și Grămesc Gabriel, cl. a XI-a – mențiune. Clarinet, premiul I: Tănasă Bogdan – VII, prof. Ciprian Baicu, Horomnea Filip – X și Toma Alexandru – XII, prof. Florin Fodor; premiul II: Săveanu Florin – VIII, prof. Doru Albu, Lupașcu Georgel – XII, prof. Florin Fodor; premiul III: Bucșa Emanuel – VI și Hîncu Claudiu – IX, prof. Florin Fodor, și Sîrghe Vali Cătălin – VIII, prof. Ciprian Baicu; mențiuni: Munteanu Iustin Mihai – VII, prof. Vitalie Cazacu, și Laza Alexandru – IX, prof. Florin Fodor. Trompetă, profesor Cristi Ruscior: premiul I: Munteanu Ovidiu – IX și Lăcătuș Dănuț Alin – XI; premiul II: Tcaciuc Alexandru – VI; premiul III: Brînzilă Răzvan – VIII și Scripcariu Ionuț – VIII. Vioară – secțiunea instrumente populare: mențiuni: Cotos Mihai – VI și Cotos Doru – X, prof. Claudina Julei. M. SCHIPOR

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI