Cu poliția după elevi, prin cârciumi

Echipe de polițiști au descins ieri în barurile și restaurantele din municipiul Suceava în căutarea elevilor chiulangii > 38 de minori au fost găsiți astfel, 11 dintre ei intrând in baza de date a Poliției Ieri dimineață, elevii din municipiul Suceava care au chiulit de la ore „zăcând” prin cârciumi au dat cu subsemnatul la poliție. Echipe mixte de polițiști din cadrul mai multor structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au efectuat, simultan, între orele 11.30 – 12,30, controale prin unitățile de alimentație publică din preajma unităților școlare din municipiu. Prin fumul țigărilor, destul de des la acea oră a dimineții, au fost identificați și legitimați 38 de elevi, grupuri mai mari sau mai mici, ce trăgeau școala în piept, preferând, în schimb, atmosfera restaurantelor și barurilor.
 

În zona unui liceu de pe Calea Unirii, într-un singur local, au fost găsiți astfel 12 elevi; în zona G. Enescu – Zamca, în 3 cârciumi, câte 9, 3 și, respectiv 4 minori; zona Mărășești – Oituz, numai 2, iar în zona centrală, pe lângă patru din barurile din vecinătatea unităților școlare, 10 elevi. Mare parte din cei identificați de polițiști au fost urcați în mașini și conduși la sediul IPJ, 11 dintre ei intrând în baza de date a poliției Suceava, cu amprente și poze. Sancțiunile aplicate s-au răsfrânt nu numai asupra chiulangiilor. În două cazuri, acolo unde elevii au fost prinși bând alcool, au fost amendați cu câte 10 de milioane de lei și comercianții care i-au servit. Până la sfârșitul zilei au fost găsiți în aceeași postură de chiulangii încă 28 de elevi și amendat cu suma de 10 milioane de lei vechi, încă un barman. Acțiunea de ieri s-a desfășurat cu scopul prevenirii faptelor antisociale comise de minori și eliminarea absenteismului în școli, în baza unui parteneriat solid parafat încă de la începutul acestui an școlar între Inspectoratul Școlar Județean și Poliția Suceava. Ea a cuprins, ieri, și controale desfășurate în județ, rezultatele lor urmând a fi cunoscute în cursul zilei de astăzi.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI