Recviem pentru un canal uitat

Primăria Capitalei se lansează, mai zilele trecute, într-o serie de proiecte – pur și simplu fabuloase! – de dezvoltare a Bucureștiului. Între ele, unul la care, personal, țin grozav de mult, el însemnând pentru mine un fel de… cezariană tehnologică, de rupere de, hai să-i zic, timiditatea politico-administrativă post revoluționară. Este vorba de canalul București-Argeș-Dunăre; m-am implicat sufletește în proiect în momentul în care un fost militar, dl Ion Dobre, mi-a prezentat “Programul UNICUS”, un document vizionar care lega într-un mănunchi peste 4100 de subproiecte pe care dl Dobre le plasa în, poate, cea mai rămasă în urmă parte a țării, un tărâm uitat de timp: zona cuprinsă între marginea sudică a Bucureștiului, râul Argeș, fluviul Dunărea și râul Mostiștea, la răsărit. Dintre subproiectele de mare calibru, două săreau în ochi: Tunelul de sub Dunăre (Giurgiu-Ruse, o lucrare de cca. l miliard de dolari) și Canalul “ceaușist”, București-Dunăre.
 

Cum primul subproiect, cu toată patima mea pentru construcții de viitor, l-am caracterizat eu însumi drept fantezist (cel puțin pentru moment), mi-am îndreptat atenția spre Canalul “utopic” al Bucurescilor, am pus “pălăria UNESCO” (citește: protecția) peste toate subprogramele din “UNICUS” și am luat taurul de coarne: i-am contactat pe foștii proiec-tanți și foștii constructori ai giganticului proiect. S-au prezentat, la Comisia UNESCO, mari ingineri și mari sa-vanți ai aces-tei țări, oa-meni de ex-cepțional ca-libru – dar… modest îmbrăcați, timizi, uitați pe nedrept de o societate care, răsturnând socialismul comunist, dărâmase și cri-teriul social al valorilor. Ne-au arătat toată fața scrisă a proiectului – peste 10.000 de dosare! – au mers, pe traseu, pentru a măsura situația de acum – 60% din săpături erau făcute până în anul 1990 ! –, au apreciat distrugerile – enorme, dar nu decisive – pe care le-au adus lucrării anii de democrație, apoi, după calcule inginerești ne-au prezentat situația la zi. Iat-o, v-om descriu, vă rog să chibzuiți asupra ei – căci vă aflați, stimați cititori, în fața celui mai important proiect de dez-voltare durabilă a României anilor 2010. Cu (doar) 410 milioane euro, spun inginerii, lucrarea poate fi dusă la bun sfârșit în circa 6 ani, investiția amorti-zându-se în 21 de ani. Canalul ar lega portul București (pe lacul de lângă Cornetu) cu Oltenița, pe o lungime de 73 kilometri. Lat de 80 m, adânc de 4,5–15 m, canalul va per-mite navigația pentru barje cu o capacitate de 2000 tone și, firește, pentru ambarcațiuni sportive sau turistice. Cei 70 m diferență de nivel între por-tul București și Dunăre vor fi rezolvați de 5 puncte hidro-tehnice: ecluze (Mihăilești-Cornetu, Copăceni, Goștinari, Budești, Oltenița), dublate, fiecare, de câte o micro-centrală – cu putere instalată de 30 MW. Vor fi irigate – câștig important – 107.000 ha, va fi regularizat cursul râului Argeș pe 103 km și, teoretic, va fi adăpată setea a 4,5 milioane de locuitori ai României. Vor avea de lucru – iar amănunt extrem de important ! – câteva mii de oameni, pen-tru mai mulți ani. Iar Banca Națională a Ro-mâniei – dacă, așa cum spune guvernatorul ei, are 17 miliarde de dolari (!) lâncezind în “punga” statului – are posibilitatea să se remarce printr-o investiție constructivă, de perfectă dezvoltare durabilă. …E noapte și e frig, seniori – vorba scriitorului –, ce-ar fi să ne trezim la realitate, în dimineața noului mileniu ?… ALEXANDRU MIRONOV

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: