Minune în maxi-taxi

> Nici mie nu-mi veni să dau crezare, da’ leit așa se petrecu… Marți (de, c-o fi fost Moș Niculai?!), eram într-un maxi-taxi, spre Ițcani, pe la amiază. Aveam loc în față. Urcă doi băietani și o femeie, de pre la Policlinică. Unul din ei, în numele(& prenumele) grupului a dat Bună ziua! – chiar așa! – spre plăcuta… stupefacție a plimbătorilor cu mașina. Mă derutai la modul ăl mai fain și eu, sigur! Parcă nu eram într-o mașină… comunitară! Când au coborât, două trei stății mai jos – același salut: Bună ziua! Măi, să fie! Că minuni în ziua de azi… Poate că starea lor de moroșeni să fi motivat asta?! Că îi auzii vorbind ceva de Iza & Mara… Oricum, de-o fi una, de-o fi alta, mâna la chipiu și noi, pocnind din bocanci: Salutăm, salutăm!
 

> Fata de la Bistrița (cocon de sculptor și terminatoare de Litere în București), Ioana Bradea, a luat, cu Băgău-l ei, premiul de proză (debut) al Uniunii Scriitorilor (între recent anunțatele premii). Nu e singurul laur cucerit de acest volum (chit că… slobod la gură, de numa-numa!). Bătrânețele mele cretze-s copchil & pruncutz mic pe lângă, ăăă… > Că tot pomenii, ieri, de Tătukul Stalin… Umblai cu niscai treabă și frunzăream, deunăzi, prin Biblie. Și bag seamă că, bunăoară, numele de Beria (fiul lui Efraim), în ebraică, s-ar tâlcui nenorocire. Dumnezeulee, cât de bine l-a mai prins cuvântul!? Bâââr! Șeful Securității ruse de pe vremea călăului Stalin se nu-mea Beria, nomina odiosa. Stalin comanda (cu formația lui teologică, la pornire), slu-ga de Beria executa. Unul mai sinistru ca celălalt… Și vreo 20 de milioane bune căsăpite de laba mânjită de sangre a ăstor megacriminali… > Mi-a plăcut să aflu, pe de altă parte, că Petru Rezuș, teologul (și cărturarul) cu obârșii rădău-țene, a fost student la Oxford (1937-1938), p-acolo pre un-de, în mai 1930, însuși savan-tul Iorga primea titlul de doctor honoris… Da’ de-acu nu mă miră nimic, câtă vreme, să zicem, un băștinaș d-al meu, din Drăgoiești, predă, la cea-sul de față, Filosofie în uni-versități yankee… > De Sf. Nicolae, la Casa de Cultură a Sucevei, cu sala plină oki (& urechiușe balaoacheșe), a lălăit manele Moș Niculai Gu-ță (asortat, natural, cu Salam). Mâine, tot aci, ne cântă Irina Rasdaq Loghin & Fuego. Și tot vineri, în fața Casei de Cultură, pe la chindie, e însuși Fănikă Hrușcă, pornit cu sorcova lui în fiștecare an. Ai avea un pic de treabă, melomanulee! > Da’ până acolo, hai o temă pentru la mezon, cu dedicație expresă către (cam) somnolenții par-lamentari mioritici. Așa că uite pilda zilei (am scris bine), două puncte: Bodhidharma, ăl de-a introdus în China budis-mul indic (ș-aci am scris bi-ne!), adormind într-o bună zi în toiul meditației, și-a tăiat pleoapele, drept pedeapsă. Dacă sortul ăsta de meditație s-ar practica și printre dregă-torii nației… Da’ las că la noi e mai mișto: dr.(dîîrîî) Ciomu taie pe la noi prin alte zone… folclorice, alte cele, sorry… (D.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: