Minorități pe scena CCE Fălticeni

Marți, la Fălticeni, a avut loc o manifestare artistică organizată de Uniunea Democrată a Ucrainenilor din România. În cadrul spectacolului dedicat Zilei Minorităților Naționale (marcat, de fapt, pe 18), ce a avut loc pe scena Clubului Copiilor și Elevilor Fălticeni, elevii fălticeneni și invitații – printre care s-au numărat lideri ai Uniunii organizatoare, precum și primarul Vasile Tofan, au putut cunoaște tradiții, datini și obiceiuri ale minorităților ucrainenilor și rușilor lipoveni din județul Suceava. Apropierea sărbătorilor de iarnă a fost marcată de formația de dansuri reprezentând comunitatea ucrainenilor de la Călinești – Cuparencu, comuna Șerbăuți, care, sub îndrumarea lui Ionuț Martiniuc, a prezentat un spectacol de colinde și cântece ucrainene.
 

Grupul vocal al rușilor lipoveni din Fălticeni, condus de Radion Ivan, a prezentat un spectacol de cântece și dansuri tradiționale, formația Uniunii Democrate a Ucrainenilor din România, Filiala Suceava, a susținut un spectacol de cântece ucrainene, iar gazdele au prezentat un spectacol de colinde și dansuri populare. Manifestarea cultural-artistică de la Fălticeni a avut și un caracter caritabil, cu ocazia sărbătorii de Sfântul Nicolae, președintele UDUR, Dumitru Morhan, oferind obiecte de uz personal și îmbrăcăminte copiilor de la Grădinița pentru copii cu nevoi speciale din Fălticeni.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: