Cine are nevoie de știință?

Dacă aș fi invitat să susțin un editorial pe teme de geopolitică, aș face-o bucuros, chiar începând cu numărul de față, pentru simplul motiv că modelul “Răcnetul Carpaților” pare a se fi așezat greu peste presa noastră, știrile des-pre starea lumii fiind aproape ignorate de ro-mâni – și asta pentru că sunt ignorate de lumea presei. Or, noi trăim într-o lume care globalizează furibund, transmițându-și peste frontiere idei-le, bunurile materiale, chiar pericolele. Trăim pe planeta Pământ a veacului al XXI-lea al ci-vilizației Omului. Și ne dorim, toți, să urcăm în “trenul Progresului”. De aceea ignor, astăzi, ideea minunatelor baze militare americane ce se vor instala la noi (dar ca român născut în Basarabia trebuie să spun că am trăit, toată familia mea, un moment sublim atunci când trupele sovietice au părăsit România, la începutul anilor ’60) și vă voi vorbi despre locomotiva care trage înainte “trenul progresului”: știința și tehnologiile.
 

Voi folosi noțiunea de PIB, adică Produsul Intern Brut, care înseamnă “averea” totală pe care o produce o țară, o societate. Acest PIB avea, pentru societatea planetară a anului 1950, valoarea de 4000 miliarde dolari americani și, după 50 de ani, sărise la amețitoarea cifră de 28.800 miliarde dolari. Motivul? Aproape toată planeta a mers la școală serios în această jumătate de veac; absolvenții au umplut labora-toarele, centrele și institutele de cercetare – iar Homo faber, creatorul, și-a făcut datoria: a îm-bogățit dramatic specia Homo sapiens. Mă apropii de zilele noastre – cele cu minu-nata idee a bazelor militare – și vă dau procentele din PIB pe care le foloseau în anul 2000 pentru cercetarea științifică și tehnologică marile puteri economice ale lumii: Uniunea Europeană – 1,93%, SUA – 2,76%, Japonia – 3,12%. Situație care a impus europenilor, la o celebră întâlnire de la Bologna, obligația de a-și mări bugetul de cercetare-dezvoltare, pentru a-i ajunge din urmă pe nord-americani și pe asiatici (!). Iar PIB-ul României pentru cercetare de acum (un infim 0,27%, în 2004) va fi obligat pur și simplu să explodeze (va crește de peste 10 ori până în 2010!) – fie că vrem, fie că nu vrem – din pricina obligațiilor noastre euro-pene. Ceea ce a impus regândirea strategiei de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI), obligând la o nouă privire de ansamblu. Interesant este că această construcție a strategiei a fost oferită, prin licitație (o noutate… ideologică în Ro-mânia) unui grup de, o să le zic, gânditori purtând numele de ROSTE și strângând, sub conducerea profesorilor universitari Ion Dumi-trache și Adrian Curaj, într-un fel de “holding” al inteligențelor, 29 de “actori” membri ai Aca-demiei Române (informaticianul specialist în sisteme Florin Filip, chimistul Ionel Haiduc ș.a.) sau universitari de mare greutate (pro-fesorii Lanyi Szabolcs, Gheorghe Popa, Florin Tănăsescu, Romeo Stănciulescu ș.a.) sau directori de institute de cercetare. Să le dorim succes pe această nouă “linie ferată”, capabilă să ademenească, sperăm, “trenul Progresului” spre Țara Mioriței. Că rândurile scrise astăzi de mine au legătură cu politica externă voi demonstra printr-un moment de istorie pe care mi l-a pus la dis-poziție un mare fizician român, academicianul Ioan Ursu. Mare teoretician în domeniul la-serilor, profesorul Ursu se împrietenește prin anii ’60 cu academicianul sovietic A.M. Pro-horov, redactează, împreună, mai multe lucrări și două cărți care fac valuri în știința lumii. Adevărat constructor al platformei Institutului de Fizică Atomică de la Măgurele și conducător al cercetării științifice românești, academicia-nului Ioan Ursu i se dă ca sarcină proiectarea primei centrale atomo-electrice din România. Iar Ioan Ursu alege nu “clasica” centrală ato-mică de tip sovietic (utilizatoare de plutoniu, folositor și la… bombele atomice), ci o centrală Kandu, canadiană. Și aflați că oricât de inde-pendenți ne declaram noi prin anii ’70, sovie-ticii n-ar fi acceptat niciodată afrontul, dacă a-cademicianul Prohorov, prieten cu acade-micianul Ursu, n-ar fi mers la Sovietul Suprem al URSS pentru a-i convinge pe politruci să-i lase pe români să facă acest experiment, nu-i așa, geopolitic… Așa avem noi acum, la Cernavodă, un reactor nuclear performant și sigur, care ne acoperă 11% din consumul energetic al țării, un al doi-lea reactor va intra în funcțiune în 2006, iar al-te trei din proiect, odată terminate, pot trans-forma România, prin anii 2020, în țară ex-portatoare de energie. Știința înseamnă, în zilele noastre, politică externă. ALEXANDRU MIRONOV

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: