Despre publicistul Petru Comarnescu

Datorită unor determinări intrinseci personalității, la care se adaugă altele, pendinte de forța împrejurărilor ingrate care i-au marcat existența, Petru Comarnescu a desfășurat o vastă activitate publicistică ale cărei roade au rămas îngro-pate în paginile numeroaselor ziare și reviste la care a colaborat încă de pe la finele vârstei de licean. Am putea spune, fără riscul de a exagera, că o parte a vastei sale opere a rămas risipită în cine știe câte pagini revuistice.

 

O muncă de „arheolog literar”, întreprinsă cu pasiune și în cunoștință de cauză, ar deshuma din file îngălbenite de vreme, nebănuit de multe texte, de o diversitate deconcertantă, care ar pune, pe de o parte, în evidență polivalența creatoare a personalității, iar pe de altă parte, ar scoate la iveală scrieri de o frapantă actualitate, utile și necesare pentru o seamă de paliere ale vieții noastre spirituale, aflată încă în derivă și având nevoie de repere sigure de orientare. (Aici mai e necesară o condiție: să se dorească a ține seama de ele, ceea ce e puțin probabil în condițiile în care puntea de comandă se află, prin unele locuri, la discreția câte unui mercenar smintit, poltron și șantajist.) După cei câțiva ani de claustrare (1951-1954), Petru Comarnescu a înțeles să rămână cvasiindependent, adică să nu se mai angajeze în vreun post care să-i condiționeze rigid libertatea de mișcare spirituală. În consecință, și-a făcut rost de mijloace decente (ca să nu spunem modeste) de supraviețuire din onorarea comenzilor de la anumite edituri și din publicistică în revistele de cultură și de specialitate. Două dintre revistele de cultură care s-au bucurat de colaborarea strălucită a lui Petru Comarnescu au fost „Tribuna” de la Cluj și „Cronica” de la Iași, cărora distinsul critic și istoric de artă acceptă sau se oferă să le acorde chiar un sprijin mai larg, propunându-le lansarea unor talente cel puțin promițătoare, cum e cazul lui Titus Regvald pentru „Tribuna” (vezi scrisoarea adresată „Domnilor Al. Căprariu și Mircea Zaciu”), sau intermediindu-le colaborări și servicii culturale de la terțe personalități, precum Mircea Eliade sau Irina Fortunescu, pentru „Cronica”. Publicăm, pe această temă, trei specimene epistolare, ilustrând tocmai astfel de nobile disponibilități proprii personalității comarnesciene, acum, când îi sărbătorim centenarul. NICOLAE CÂRLAN