Atitudini - opinii - semnale

Stindard pentru eternitate

Acum, în preajma sărbătorii Unirii celei Mari, gândurile noastre se îndreaptă, întru evocare și omagiere, către eroii neamului, dar și spre cei care întrețin vie această flacără a prețuirii și cinstirii înaintașilor… Început de mai 1995. Zăpezile nu se topiseră pe deplin în sat și nici în curtea casei mele. Ochiuri de iarbă de un verde crud dădeau năvală să răsară din pământul negru, din care, în bătaia soarelui, ieșea un abur vestind venirea primăverii întârziate. Eram în grădina mea de basm cu o colegă de liceu invitată de mine să-și petreacă vreo câteva zile de vacanță. În acest timp mirific se apropie de casă un om din sat, dă binețe și începe să vorbească.
 

– Doamnă, aș vrea să nu mor până nu văd și la mine în sat un monument închinat eroilor din cel de al Doilea Război Mondial. Puteți să mă ajutați? Eu îi răspund că voi vorbi acolo unde am ascultare. Priveam la veteranul de război din fața mea, înalt și drept ca un brad, slab, cu pă-rul nins de anii care trecuseră peste el, cu mâinile bătătorite de munca brută a pămân-tului, pios și demn, și mi-l imaginam cu ochii minții pe acest om tânăr ostaș cu arma în mână în tranșee, apărând pământul țării pe care eu ca și mulți și tot neamul românesc îl călcăm cu piciorul. Îl priveam cu adânc respect pe acest om cu figură de ascet, cu vorba molcomă și caldă, în grai moldovenesc. Era șeful subfilialei comunei Siminicea a A.N.V.R. Vorbele lui nenea Mihai Zelenski, căci așa se numește, mi-au mers la inimă și mi-au pătruns în suflet. Mă gândeam la soțul meu, profesor Constantin Tucaliuc; fusese și el, în tinerețe, un apărător al pământului scump al țării. Am ajuns la București în scurtă vreme și dorința lui nenea Mihai Zelenski am rostit-o acolo unde trebuia, așa cum îi promisesem… …Au trecut cinci ani și dorința domniei sale s-a împlinit. În ziua de Sfinții Împărați Con-stantin și Elena, în 21 mai 2000, monumentul închinat veteranilor din cel de al Doilea Război Mondial se săvârșise. La această sărbătoare sfântă se împlinise dorința lui nenea Zelenski, în acordul fanfarei militare aduse din Botoșani. La sfințirea acestui monument, ca la mare săr-bătoare, au participat pe atunci col. Badea Cră-ciun, sufletul acestei manifestări, astăzi general, primarul comunei Siminicea Mihai Anto-neac, organizatorul și administratorul acestui monument, cei doi preoți din sat – Paul Buru-iană și Doru Ioan Dăraban, profesori, elevi, săteni și subsemnata, fiică și soție de veteran de război. A fost înălțătoare această sărbătoare și ca simbol de educație pentru tineri și mai puțin tineri. Azi, când scriu despre această fap-tă, monumentul străjuiește în curtea Bisericii „Mihail și Gavriil” încadrat de două turnuri. Pe frontispiciul monumentului, privi-tori și trecători pot observa harta României Mari și deasupra ei stă scris cu litere mari întru aduceri aminte: „Glorie eternă eroilor făuritori ai României Mari”. ELENA TUCALIUC, Siminicea

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI