Controale inopinate

În preajma Sărbătorilor de iarnă, inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranță Alimentară declanșează o campanie de controale pe linia comercializării porcilor în viu, preparatelor de carne, precum și a altor produse cu specific. Anunțul a fost făcut de adjunctul șefului DSVSA, Dănuț Botezan, care a precizat că la „puricat” vor fi luate piețele agroalimentare, târgurile, oboarele, magazine de profil, cantinele, supermarketurile, unități de panificație și patiserii.
 

La rând așteaptă restaurantele, pensiunile agroturistice, precum și celelalte unități de alimentație publice ce vor organiza petreceri în timpul sărbătorilor hibernale. Dl Botezan spune că acțiunea vine și în întâmpinarea miilor de turiști care, în fiecare an, își petrec Revelionul în Bucovina. Directorul executiv adjunct al DSVSA, Dănuț Botezan, a subliniat că, deja, două asociații familiale din Liteni au fost sancționate cu câte 10 milioane lei vechi fiecare, vinovate făcându-se de nerespectarea regulilor igienice la prepararea și punerea în consum a micilor. Amenzile s-au dat după verificări organizate în piața țărănească din Dolhasca, în colaborare cu reprezentanții Poliției.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: