Lumina de veci

Ziua de Ovidenie (21 noiembrie) era mult așteptată în Bucovina, mai ales de către femei, pentru a avea prilejul să dea de pomană „lumina de veci”, lumânarea ce nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă. În satele bucovinene (Straja, Bilca, Marginea, Ulma, Mănăstirea Humorului, Vama, Bosanci, Udești), se obișnuia ca în această zi să se dea de pomană lumânări aprinse însoțite de colăcei și căni cu apă sau cu vin, precum și altele „de-ale gurii și îmbrăcării”, pentru ca oamenii să se asigure pentru lumea de dincolo.

 

Prin unele sate era îndătinat ca acum să se aprindă lumânări și să se facă pomeniri (Moșii de Ovidenie) pentru cei decedați prin înec sau alte accidente, pentru cei cărora nu le-a ars lumânarea la căpătâi când au decedat. Uneori, lumânările erau făcute ad-hoc, lungi de înălțimea unui om sau a tocului ușii, se încolăceau în formă de spirală și ardeau toată ziua. Dacă nu isprăveau de ars de Ovidenie, acestea se păstrau, urmând a fi aprinse și în alte sărbători în timpul liturghiilor, până la Crăciun. Ovidenia coincidea cu ziua de celebrare a celei mai năprasnice divinități populare, protectoare a lupilor (Filip cel Șchiop sau Filip cel Mare), pentru care se săvârșeau ritualuri speciale în vederea feririi oamenilor de furia acestor sălbăticiuni (lupii). Ovidenia, împreună cu Filipii de toamnă, Noaptea strigoilor (29-30 noiembrie), Sântandrei (30 noiembrie), Moș Nicoară și Moș Nicolae (6 decembrie), forma un scenariu de zile ritualice (14 noiembrie-6 decembrie) de renovare a timpului îmbătrânit către sfârșitul anului calendaristic (probabil Anul Nou dacic). Înainte vreme se credea că de Ovidenie s-ar fi născut Iisus Hristos, drept care în noaptea premergătoare acestei sărbători nu se dormea, priveghindu-se în jurul unei lumânări aprinse puse într-o strachină cu apă, lichidul fiind folosit apoi drept leac pentru diverse maladii. Și tot cu această ocazie se mai credea că ani-malele vorbesc, se practicau anumite vrăji, far-mece și descântece pentru aflarea ursitului fe-telor de măritat, bătrânii făceau fel de fel de observații și previziuni meteorologice. Întrucât se mai credea că în noaptea de Ovidenie încep să umble strigoii pe la case, se obișnuia să se ungă cu usturoi ușile și ferestrele locuințelor, făcându-se semnul crucii, la fel se proceda și pentru alte spații vulnerabile: vatra și hornul ce comunicau cu exteriorul. Pentru a proteja vițeii de animale sălbatice (urs, lup), era interzisă orice activitate ce presupunea prelucrarea pieilor de animale. În această zi, toți cei care aveau copiii decedați, se rugau pentru ca Dumnezeu să le dăruiască copii care să trăiască pentru a avea cui „să lase în grijă lumina de veci”. De la Ovidenie și până la Sângeorge (23 aprilie), femeilor le era interzis că iasă la râu și să „bată” rufe. Practicile și obiceiurile săvârșite la Ovidenie (Ziua Luminii de veci) au fost atestate pe întreg arealul bucovinean secole la rând până către mijlocul veacului al XX-lea, ele rămânând (în special în mediul rural) ca niște habitudini care-și trădau sorgintea precreștină, chiar și după ce au fost asimilate de către ritologia creștină.