Am întâlnit (și) familiști fericiți…

Marginea, prima zi înainte de Postul mare – luni, 14 Brumar, în dricul amiezii… Primăria cea fățoasă și nouă a satului a îmbrăcat parcă și ea țoale de sărbătoare. Înlăuntru e serbare, nu șagă: 20 de familii cu câte juma de veac de căsătorie sunt gratulate cu cinstea obștei. Primarele, vicele, trei fețe bisericești et comp. Trebăluiesc atent la întâmpinarea cinstiților musafiri. Uitându-te la fețele lor aurite, mai-mai să crezi că au lua-o iarăși și iarăși de la capăt. Hai, atunci, să vedem ce și cum cu acești viteji… veterani ai căminului, ai menajului lor de pomină și de aleasă cin-ste pentru Marginea – una din cele mai frumos împlinite comunități din patrie (cu vreo nouă miare bune de băștinași). Dar, mai întâi o anecdotă, ș-apoi trecem… la treabă. Așa-dar, ochi & urechi… Pe-atunci pe când telefonia mobilă nici nu descălecase pe la noi, mărginenii porniți în străinătate – cu mi-ile! –, când era treabă de niscai corespondență, se spune că scriau pe plic, simplu, gospodărește, către adrisant: Cutărică și cutare… Suceava… Județul Marginea. Punct. Și de la capete…
 

Cum am ajuns până aici… Viorica Pițuleac (72/73 ani, născută pe 7 iulie): „Cu răbdare, cu greutăți. Și cu bucurii, și cu supărări. Tre’ să și răbdăm, dacă nu răbdăm, nu putem. M-am măritat la 22 de ani. Ce să facem, trecem așa mai-nainte! Am un băț și merg mai greu, mai încet… Supărări au fost, nu există altfel, numai bine. Acela care spune că trăiește numa’ bine, se zice c-o uitat Dumnezeu de el… Acuma, fetele astea îs foarte sucite, nu te mai înțeleg. Parcă-mi pare că-i prea degrabă, dacă am nepoate aproape de 20 de ani… Dumnezeu știe, ce să spunem noi?, om vedea”. – Cine a… cântat mai mult în casă? – Mai mult… găina! Pe urmele lui Irimescu… Să vedem un pic ce spune și… cocoșul familiei Pițuleac, dl Costică Pițuleac, om de 75 de ani etate, născut la 29 mai 1930. – O fo’ greu?! – Nu, nu! Mulțumesc Domnului! Eu am fost asistent medical, 35 de ani de vechime, m-am descurcat bine. Am un băiat preot, o fată ingineră, ginerele profesor de matematică… Văd aici o armonie foarte mare. Să dea Dumnezeu să ajungem mai departe, pe urmele lui Irimescu (râde, râde). Chiar așa a zis: o avut contract cu moartea până la 110 ani, da’ moartea l-o luat un pic mai repede. – După 50 de ani… – Tineretul de azi nu-i ca atunci când am fost noi; ăștia-s mai… așa, mai obraznici oleacă, cum se spune… Noi am fost mai liniștiți, mergeam la biserică, iștialalți tineri – prea puțin… Trebuie să-i educăm, ca să fie liniștiți, fără să se uite după alta… Poate dă Dumnezeu s-ajungem pe urmele lui Irimescu (râs)… C-a mea-i mai frumoasă & mai drăgăstoasă… Familia Olărean – la aparate. Mai întâi el, om volubil, umblat, fost „capelmaistru” la ceape (și cu aproape patru milioane pen-sie, acum). „Asta-i mireasa de-acum 50 de ani!” – se fudulește, mândru, cu consoarta voioasă de-alături, încă mândră și frumoasă. „Acum două săptămâni am avut nunta de aur. Am făcut-o la biserică (la schit), în familie, cu nepoții. Avem fericirea c-avem și strănepoți, nu numai nepoți. Am petrecut acești 50 de ani, că pare că două-trei săptămâni au trecut anii ăștia! Dacă-n familie există înțelegere și dragoste, atunci, reușești și rezolvi toate problemele în timp. I-am propus primarului ca ceremonia pe care a făcut-o astăzi, dacă mai are ocazia, s-o facă și de-acum înainte, la anul, c-o altă generație; s-o facă într-un cadru mai lărgit, să fie și mai mult tineret, că tineretul, din toată treaba asta, poate învăța multe – să ia exemplu de la noi, ăștia care-am împlinit 50 de ani și suntem împreună și ne înțelegem; ei, la un an-doi, una-două, nu le place, se desfac, cată altele, se-mperechează din nou; la dânșii asta-i o joacă… Sf. Scriptură spune: bărbatul trebuie să cunoască o singură femeie și femeia – un singur bărbat. Nu-i bine să umbli-așa, din om în om sau din femeie-n-femeie…” – V-ați mai încumeta o dată! Poate… c-o mândruță și mai faină?! – Nu! Înainte de-a porni, acum 50 de ani, pe drumul acesta, așa m-am gândit de mult, că astăzi tot aceleași gânduri le am. La 25 de ani (împliniți!) m-am însurat. Ea avea 20. Și astăzi, de multe ori, când mă uit la dânsa (și-nchid, așa, din ochi!) – eu o văd ca atuncia! O văd tânără, îmbrăcată național, cu catrință, cum îmi plăcea mie în tinerețe să fie o fată tânără, curată… – Pe… alături, în viață, n-ați mai călcat, n-ați tras cu ochiu’?! Ochii văd, inimioara cere! Ș-apoi, „primare” de ceapeu… – M-o ferit Dumnezeu și m-o păzit de lucrul acesta, pentru că totdeauna am pus așa problema: persoana respectivă nu-i cu nimica mai mult și nu face mai mult cu nimica decât persoana mea. Eu totdeauna am pus preț pe persoana mea (adică pe nevastă-sa, n.n.). Am zis c-a mea este mai bună ca cealaltă… Și pentru asta ne-o ajutat Dumnezeu în familie. Am o familie frumoasă, niște copii cuminți am, care mă-nțeleg; am doi ingineri în familie, ne socotim, la anii ăștia, o familie împlinită, împlinită… Ce spune consoarta fostului „primare“ de ceapeu… – În viața asta (femeia are 70 de ani, n.n.) am petrecut, totuși, mai mult bine decât rău. Când ne-am căsătorit aveam 20 de ani, dar să știți că dragostea învinge totul. Dacă omul se ia din dragoste, totul învinge în viață. – N-ați avut momente când vă venea să vă luați lumea în cap? – Nu, nici nu se pomenește! Și să știți că după nimica nu-mi pare rău, numa’ după tinerețe! – Bătrânețe… haine grele, ce n-aș da să scap de ele! – Îmi pare rău după tinerețile mele, c-am trăit o viață bună. Și, dacă dă Dumnezeu Sfântu și mai trăiesc 25 de ani… Tineretul ăsta nu se ia din dragoste, se ia așa din întâmplare. O dată s-o văzut ș-al doilea s-o și căsătorit… Ăsta nu-i un măr din care să muști… – Nu prea dau feciorii buluc cu însurătoarea… – Da, nu dau, dau la altele acu’, nu mai spun… Nu-s hotărâți… – La fată, la fecior, ce le-ați spus înainte de nuntă? – I-am spus: vezi bine ce faci, că asta nu-i pe-o zi, asta-i pe-o viață (am două fete și-un băiat)… Eu nu pot să-ți hotărăsc căsă-toria ta, tu trebuie să te hotărăști; dacă tu te-nțelegi și ai să poți duce până la sfârșit – bine, dacă nu – tot acuma desfă-te! La bă-iat i-am spus: asta nu-i un măr pe care să-l muști și, dacă nu-ți place, să-l zvârli! Asta-i pe viață; un cuplu care se unește pe-o viață, înaintea oamenilor, înaintea legii de pe pământ și-naintea legii lui Dumnezeu. Dumnezeu spune că ce leagă pe pământ va fi legat și-n ceruri. Și cununiile au rostul lor… Și copiii îi leagă mult pe tineri. Dacă n-ai un copil în viață, sau doi, sau trei… Știți pân’ la cât îi bun? Până la cinci copii îi bine să aibă omul; eu am avut numai trei… Atunci era greu, cumva. Când ne-am căsă-torit era cote, erau… După ce s-o făcut colectivul – un rând o fost, așa, oleacă de brambureală; după aceea o fost viață destul de bună, c-o avut toți servici, o fost toți pi făgaș puși; ș-acuma-i și mai bine, că noi aveam oleacă de pensie; eu am numa’ un milion, el are aproape patru… Acuma trăim bine, dar un tânăr, dacă i-ai da o bucată de pământ, nu-i în stare s-o lucreze, că n-are pe ce; servici nu are, țara asta o fost plină de fabrici, și-acuma nu au tinerii noștri unde să lucreze… Am avut un soț de milioane… Au fost Maria (70 de ani) & Gheorghe Olărean. Să mai dăm o foaie, un răboj de bucurie și necaz de jumătate de veac. Urmează a ne spune două vorbe Domnica Martinescu, și ea femeie de 70 de ani, echipată atât de frumos în straie naționale… – Foarte bine a fost. Am avut un soț de milioane! Ne-am înțeles unul cu altul; eu am ascultat de dânsul, el de mine și avem o viață fericită. Și mulțumim lui Dumnezeu c-am ajuns 50 de ani de căsătorie. La 19 ani m-am căsătorit… Am patru copii, 3 îs băieți. Și am 7 nepoți; 3 am, căsătoriți și un băiat am la Portogalia… – ! – …de-amu să se căsătorească… Nu uit până mor… – Eu am 75 de ani, plusează dl Martinescu, de pe… extremă. Dumitru Martinescu, și dumnealui cu 50 de ani de căsătorie… – Cum ați putut rezista? – Bine am rezistat. Prin muncă. Cu soția m-am înțeles bine, grozav de bine. – Da’ cu cine nu v-ați înțeles? – Cu toți ne-am înțeles, c-am fost om bun, din familie de gospodari (tata a fost primar)… Am lucrat la IPL Rădăuți… Numa’ sănătate să fie, o țâr’ mă doare-un picior. Îmi pare bine c-am fost azi aicia. Dumnezeu să le ajute la primar, la vice, la toți de la Primărie, o fost așa frumos ce-o făcut, frumos o făcut!… Ăștia tineri, cum or face, așa or avea, cum or așterne, așa vor dormi. Să muncească și ei cum am muncit noi, c-or fost greutăți (evacuări, cotele…), am rezistat… – Acu’, ce ziceți?! Divorțuri multe, căsătorii puține… – Asta a stricat străinătatea; acolo o mers căsătoriți și-o venit, mulți, necăsătoriți – divorțuri, probleme; da’ care-o fost gospodar, o mers în țări străine, și-o făcut casă, are mașină; da’ care numa’ o băut, o vinit cu mașina-n gard și s-o dus… – Mai țineți minte ziua în care v-ați luat? – Daa, daa – asta nu uit până mor. Nu era primăria asta, primăria veche era acolo unde-i moara, la vale; aici îi frumoasă primărie, de-a dragul să vii la primărie… – Atunci, hai să ne găsim la… 100 ! Tot aici. – Eu vreau, da’ la 99 s-ar putea să am o cumpănă. Ha, haa, haaa… Comună bună, dragoste de viață… Ce zice preotul. Niculae Pițuleac (din Plavalari, naturalizat mărginean): „Eu am 50 de ani. Părinții mei au 50 de ani de căsătorie! Văd aici oameni cu emoții, părinții mei cu emoții, eu însumi tot cu emoții. Văd împlinire și bucurie, chit c-au fost plătite cu necazuri și durere. Omul în viață trece prin toate. S-ajungem și noi să-mplinim anii ăștia. Să continuăm asta și cu copiii, care să priceapă și de la cei mai trecuți prin viață. Și ei să vadă și să se salveze, la rândul lor…” Ce zice primarul Dumitru Lungu. „Le-am dat și… coronițe, le-am dat și câte-un buchețel de flori, drept recunoștință pentru cei 50 de ani pe care i-au trăit împreună, cum au fost: cu bucurii, cu necazuri. Noi, executivul, ne-am gândit c-ar fi bine să-i sărbătorim, să se simtă și ei onorați și apreciați… – La Dv., cum șed lucrurile? – La mine mai sunt vreo… 30 de ani până aici! În comuna noastră predomină căsătoriile, divorțuri mai puține în ultima perioadă, ca fenomen al dezbinării familiilor. Soțul sau soția pleacă în străinătate, se creează foarte multe disfuncționalități, breșe în căsnicie, și-ncep certurile; dar, când ajung la primul proces, jumătate din ei se-mpacă, își revin. Iar unde nu mai este posibilitate, copiii suferă, într-adevăr. Asta este viața și trebuie să parcurgem toate evenimentele și peripețiile ei… Am luat inițiativa asta să revigorăm un picuț atmosfera din comună. Adică să vadă și oamenii că nu întâmplător i-am adus aici: c-avem grijă de ei, ne gândim la necazurile lor. – Următoarea… ediție? – La anul viitor, vom vedea. Cât mi-o da Dumnezeu sănătate și-o să fiu primar… Și vicele Ioan Halip. „Lucrul acesta trebuia făcut de mai mult timp. Acum, fiind o colaborare foarte bună cu dl primar, am găsit de cuviință că este un moment prielnic, pe lângă realizările din comună (primărie nouă, asfaltări de drumuri, podețe, pietruiri…), să facem și-un lucru de suflet. Evenimentul este deosebit pentru noi, l-am gândit meticulos și ne-a reușit… Avem cam 60 de căsătorii pe an – divorțuri, vreo 20; natalitatea este de 70; putem spune că ne situăm între comunele bune, cu dragoste de viață… În familiile sărbătorite, toți sunt oameni foarte credincioși. Chiar dacă greul, greutățile, lupta cu viața, cumva, au încercat să-i dezbine, nu s-a reușit, din cauza credinței, factorul principal. Rușinea, pentru perioada trecută, era foarte importantă. Ca nu cumva să te faci de rușine!” Ce spune bătrânul satului „Când eram tânăr, mergeam prin șanț, să nu cumva să deranjez bătrânii! Amu merg tot prin șanț. Să nu deranjez tinerii…”

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: