Prețul pribeagului…

Cristina este terminatoare studioasă în faimosul “Hurmuzachi” din Rădăuți. Când am întrebat-o cum șede cu afectele, mi-a ieșit la interval cu-n așa răspuns (parafrazez): Mama șterge o babă la c…în Italia. De cinci ani. Și cel mai tare îmi lipsește mama. Să mă mai țină de mână, când ne plimbăm prin oraș… V-a vorbit Cristina. Înmulțiți (pre)numele ei cu sute și sute de surate aflate leit în aceeași situație. Baiatul de oșeni împușcat la Paris avea la purtător biletul de întoarcere acasă, în Certeze, cătunul Moiș. Soarta lui fu cruntă… A plecat la muncă, să facă un ban. Nu cred că este lume mai harnic-habotnică decât lumea oșenească. Au umplut și America și, după biserica de lemn de-acasă, și-au tras, pe-acoalea, și-o bancă: numa și numa a lor! În casele de-acasă, cele cu două caturi, au și lifturi înlăuntru, iar sauna & piscina e deja un accesoriu clasificat.
 

Dumitru Brădățan

Ce voi a spune? Că, potrivit curbei lui Gauss (da’ și-n simetrie cu legile de preste noi), ce câștigăm într-o parte, e musai că vom prăpădi în ailaltă. Ne bucurăm iute la paralele agonisite (cu câtă su-doare?!) prin cele amare străinătățuri, dar ne aflăm perdanți pe alte fronturi: educație defectă la pruncuți, beteșuguri mai vechi ori mai noi, paradirea matrimoniilor etc. Gheșeftul pe termen scurt nu-i totdeauna calea inspirată și afacerea cea mai bună. Un glonț bezmetic a curmat viața unui oșean de-un pol de primăveri etate. Din mângâiere a părinților a devenit, fără de voie, izvor de pururea suferință. Ce să faci cu banii?! Cumperi pită & slană, dar niciodată cântec, iubire, dor, dragoste. Cum ar veni, e și aci treabă de investiție și marketing. S-o lăsăm pocnetului mai moale cu materialul ce trage nebunește de noi, după legea gravitației, spre pământ, în pământ. Adevărul, calea și viața-s de cătat în altă parte. În Sus, spre pildă, tot mai Sus. Da acilea e treabă cu altă lege și după alte rânduieli. Legea grației și levitației…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: