Casa de copii „Visătorii“ va fi inaugurată

Joi, în comuna suceveană Fundu Moldovei va fi inaugurată Casa de copii „Visătorii”. Instituția de ocrotire a fost realizată cu o investiție de 200 mii de euro de către Fundația „Haar Ben și Ria Theissen” din Olanda, pe un teren donat de primăria localității. Proiectul s-a născut în 2003, iar primarul de atunci al comunei, în prezent viceprimar, Florin Tonegari, spune că ideea a apărut din dorința de a se folosi cât mai eficient ajutoarele acordate de fundația olandeză. „Prietenii noștri olandezi ajutau familiile sărace din localitate încă din 1999, dar nu întotdeauna sprijinul lor era înțeles și folosit eficient de către destinatari. Ei au insistat să ne ajute, dar voiau să facă lucrul ăsta în mod cât mai util pentru comunitate. Atunci ne-am gândit să oferim, cu ajutorul lor, o șansă copiilor care sunt din comuna noastră și au fost instituționalizați în alte localități să vină acasă.
 

Finanțarea a fost asigurată integral de olandezi, iar de punerea în practică a proiectului s-a ocupat Fundația «Viorica și Ria» de la noi din comună. Totul este modern, elegant și primitor aici, iar la inaugurarea și sfințirea imobilului avem promisiunea că va participa ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților”, ne-a spus viceprimarul comunei. Casa de copii a fost numită „Visătorii”, pentru că micuții de care se va ocupa își vor permite să viseze spre viitor, să aibă încredere în șansa lor. 12 copii din comună și din localități învecinate vor primi aici adăpost permanent, 20 de copii din familii sărace ale comunei vor putea veni la centrul de zi din incintă, 10 bătrâni necăjiți vor primi tot aici o masă caldă zilnic, iar toți copiii din comună vor putea veni să se joace împreună cu micuții de la Casa de copii, în spațiul lor de joacă amenajat integral cu jucării ecologice. „ Numai jucăriile acelea au costat 175 de milioane de lei și au fost aduse special ca să se poată juca toți copiii, să nu fie despărțiți cei interni de comunitate. Acești copii vor urma școala în comună, până în clasa a VIII-a, iar la casa de copii au pregătite toate condițiile ca să se poată pregăti: câte un calculator pentru fiecare, în două săli de studiu, televizoare. S-a procurat și o autoutilitară pentru aprovizionare, copiii vor avea cabinet medical și cabinet psihologic, iar pe lângă casa de copii vor funcționa și două saloane de găzduire temporară pentru victimele violenței domestice, unul pentru copii și unul pentru femei”, a mai precizat viceprimarul Tonegari. Instituția de ocrotire va fi predată spre administrare Direcției pentru Protecția Copilului Suceava, dar va fi permanent monitorizată de olandezi, pentru a nu se permite niciun fel de abatere de la scopul inițial din cauza defectelor sistemului românesc. În plus, copiii care vor fi găzduiți la acest așezământ nu trebuie să se teamă că, la vârsta adolescenței, vor ajunge în stradă, cum se întâmplă cu cei din orfelinatele de stat adeseori, pentru că este deja în plan un proiect de integrare a lor în viitor. „Se gândesc deja amănuntele unei microferme de animale mici, unde copiii ar putea deprinde dragostea pentru animale, modul de îngrijire a acestora într-o gospodărie, pentru ca mai târziu, dacă vor dori, să poată deveni crescători de animale în comună, unde în prezent este o criză acută de forță de muncă în acest domeniu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: