Poftiți la… Paris, prin teatru!

În această lună, Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava ne invită la un spectacol de teatru de excepție, jucat de o trupă a Teatrului Național Cluj-Napoca, în care cap de afiș este cunoscutul și mult îndrăgitul actor Florin Piersic, înconjurat de nu mai puțin de patru actrițe – Melania Ursu, Angelica Nicoară, Vasilica Stamatin și Maria Seleș -, toate făcând-o pe “Logodnicele (care) aterizează la Paris”, cum sună titlul piesei lui Marc Camoletti. Reprezentația va avea loc în ziua de 23 noiembrie a.c., de la ora 18.
 

Înainte de aceasta însă, sâmbătă, 19 noiembrie, ora 19, un comic-mim care distrează multă lume – Doru Octavian Dumitru – va încerca să facă același lucru cu admiratorii săi de la Suceava, în spectacolul “Șmecher de U.E.”. În această toamnă-iarnă cu multe tristeți provinciale, nu strică să ne mai destindem puțin și chiar să râdem în hohote. Face bine și la sănătate. Așa că… biletele se găsesc, ca de obicei, la secretariatul Casei de Cultură.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI