Luna noiembrie a debutat cu numeroase accidente

Conducătorii auto implicați în evenimente au fost surprinși, în majoritatea cazurilor, de pietoni imprudenți, care încercau să traverseze strada cu… capul în nori Marți , 1 noiembrie, a fost, într-adevăr, o zi cu ghinion pentru mulți participanți la trafic din județul nostru. Parcă a plouat cu accidente, cele mai multe având la bază neglijența în deplasare, imprudența pietonilor. Dar, să ne oprim la câteva asemenea evenimente. P. Gheorghe, de 43 de ani, din comuna Horodnic de Jos, a fost pe punctul de a plăti cu viața un moment de imprudență. În timp de se deplasa cu bicicleta pe un drum public ce străbate localitatea, a intrat într-o intersecție fără să se asigure și fără să acorde prioritate unui autoturism. În acel moment, spre nenorocul său, a fost surprins și accidentat grav de un autoturism „Dacia Solenza”, condus de O. Dumitru Bogdan, de 23 de ani, din comuna Burla.
 

O traversare aiurea, fără nici un fel de asigurare, îl putea costa viața pe G. Traian, de 54 de ani, din comuna Ipotești. Marți, în jurul amiezii, omul se deplasa, în postură de pieton, pe șoseaua principală din comună, iar la un moment dat, a intenționat să ajungă pe partea opusă a drumului. N-a mai apucat. Un autoturism „Dacia” 1310 l-a surprins și… așa cum i-au prescris medicii, circa 20 de zile are nevoie de îngrijiri medicale. Asta numai dacă nu intervin complicații. Tot în aceeași zi, un copil din Vatra Dornei, R.C.S., a apărut brusc în fața unui autoturism, în încercarea sa de a traversa (fără să se asigure) strada Mihai Eminescu. Puștiul a avut mare noroc. Cel de la volan a frânat brusc și a reușit să evite producerea unui accident grav. Copilul a suferit doar traumatisme ușoare, care necesită până la 7 zile de îngrijiri medicale. O altă traversare neregulamentară, un alt accident. De astă dată, pe la ora 15, pe Strada Scurtă din municipiul Suceava. R. Narcisa Mihaela, de 29 de ani, din Pârtești, afla-tă cu treburi prin oraș, a neglijat o cerință elementară la traversarea carosabilului: cea de a se asigura. Nu a făcut acest lucru și a ajuns la spital, accidentată ușor. Trecând peste un alt eveniment care a avut loc pe strada 22 Decembrie din municipiul Suceava, când M. Gheorghe din Udești s-a ales cu traumatisme (25 zile de îngrijiri medicale), tot din pricina unei traversări cu… capul în nori, ne oprim la ultimul accident al zilei, comis pe raza comunei Dărmănești (D.N. 2). Era în jurul orei 22,25, când un tânăr din Republica Moldova, C. Ion, de 19 ani, își conducea autoturismul „Opel Kadett” pe drumul european ce duce spre Siret. La un moment dat, un pneu al mașinii, din stânga-față, a explodat, ceea ce a făcut ca cel de la volan să piardă controlul direcției de mers și să se lovească de un parapet de la marginea drumului, după care a părăsit carosabilul. În urma acestui „dans” pe șosea și a impactului cu parapetul, 3 persoane aflate în mașină au fost accidentate ușor. Victimele au ajuns imediat la spital, iar la scurt timp și-au revenit, fără să necesite internare. Celui de la volan i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: