Fotbal, Divizia B

Sucevenii i-au surclasat pe constănțeni

4 – 0 a arătat sâmbătă tabela de marcaj de pe Areni în partida cu Portul Constanța > Sucevenii au urcat pe locul 6 în serie, iar sâmbătă urmează meciul cu „Ceahlăul” lui Pinalti Fotbaliștii suceveni au zburdat sâmbătă pe „Areni”, cum n-au făcut-o niciodată de la începutul campionatului, și au surclasat Portul Constanța cu un tranșant 4 – 0, scor cu care, după etapa a XI-a, Cetatea Suceava a urcat 6 poziții în clasament. Cu orgoliul stârnit de meciul din Cupă cu Rapidul, jucătorii Cetății au văzut că se poate, chiar dacă, oaspeții constănțeni au părut, în primul sfert de oră al partidei, că sunt porniți pe lucruri mari. N-au reușit însă să ajungă în situații care să-l sperie pe Rohețki, portarul sucevenilor, iar în minutul 21 Portul Constanța a primit primul gol.
 

Cetatea – FC Constanta

Autorul a fost Pălimaru, auto-rul celor două goluri marcate Rapidului, care a fructificat calm o pasă primită de la Pri-sacă. Roman și-a pus sem-nătura pe cel de-al doilea gol marcat de Cetatea în minutul 39, când, la un corner execu-tat de Sitaru, portarul con-stănțenilor a scăpat mingea, iar suceveanul nu l-a iertat, în-scriind pentru 2 – 0. Portul a venit de la cabine hotărât să reducă din handicap, dar, din nou, n-a găsit formula potri-vită pentru aceasta. Căpitanul Cetății Suceava, Berezoschi, și Matei s-au „găsit” excelent pe lina de fund și au respins aproape orice minge constăn-țeană intrată în careul gaz-delor. Cu o apărare dătătoare de siguranță, și sucevenii au atacat în continuare poarta oaspeților, lucrând fazele de atac „deștept”, din linia de mijloc, și, în minutul 69, Păli-maru obține un penalty, fiind faultat în careu. Tot el l-a exe-cutat cu fentă, trimițând por-tarul în stânga porții, iar mingea în dreapta, înscriind astfel al treilea gol pentru Cetatea și al patrulea personal, în două meciuri consecutive. Sucevea-nul Lungu liniștește definitiv formația din Constanța în minutul 76, când tabela arăta 4-0, cel mai bun rezultat obținut de elevii lui Ioan Radu de la începutul sezonului. Deși mai sunt de jucat patru meciuri până la vacanță, cel mai important în fotbal este următorul. Sâmbăta aceasta Cetatea Suceava se întâlnește cu băieții lui „Pinalti” la Piatra Neamț, Ceahlăul fiind lidera seriei I a Diviziei B.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: