CL Suceava

Tinerilor – o șansă în plus

Mai mult teren gratuit pentru cei care vor să-și ridice o casă Tinerilor cu bani, care vor să-și facă o casă la marginea orașului, li se pune la dispoziție o nouă suprafață de teren. Inițial, printr-o hotărâre de Consiliul Local, a fost destinată atribuirii gratuite tinerilor care vor ridica locuințe private, în conformitate cu Legea nr.215/2003, o suprafață de teren de 70 de mii de metri pătrați de pe „Dealul Mănăstirii”. Având în vedere că o parcela alăturată, de 27 de mii de metri pătrați, a fost orientată pentru construirea de locuințe prin ANL, iar Agenția a renunțat la a mai finanța lucrările, pentru satisfacerea tuturor cererilor depuse de tineri, respectivul teren va fi dat acestora. Decizia a fost luată ieri, în ședința Consiliului Local, aleșii dându-și în una-nimitate acordul.
 

Terenurile se dau în folosință gratuită tinerilor în vârstă de până la 35 de ani, căsătoriți sau necăsătoriți, care dispun de un venit care le permite să-și ridice prin forțe proprii o casă. Primăria a aprobat doar 65 de documentații pentru atribuire de terenuri tinerilor în vârstă de până la 35 de ani. Solicitanții au fost trecuți prin sita condițiilor eliminatorii, respectiv aceea a vârstei, precum și cea legată de dovada existenței unui cont de 5000 de euro, sau echivalent, în bancă. Potrivit unei hotărâri a deliberativului local, în acest din urmă caz, valabilă este și o scrisoare de garanție bancară la valoarea precizată. La compartimentul specializat al executivului au fost depuse 235 de solicitări. Terenurile se dau în folosință gratuită, pe durata existenței construcției, suprafața res-pectivă fiind de 300 de metri pătrați. Deja, pe terenul aflat la ieșirea din Suceava, înspre Botoșani, este schițat un plan de urbanism zonal.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI