„Fermierul” face și desface

Ministrul agriculturii, dl Gheorghe Flutur, a respins, duminică, acuzații formulate de liderul social-democraților, dl Mircea Geoană, arătând că atacul PSD este determinat de succesul estimat al Programului „Fermierul”, care va afecta bazinul electoral al acestui partid. Dl Gheorghe Flutur a declarat că „pentru un fost ministru de externe e mai greu să înțeleagă cum e cu agricultura, pe care a văzut-o doar din avion”. „PSD este îngrijorat de succesul Programului «Fermierul» care, odată pus în funcțiune, îi va lua masiv din electorat.
 

Este pentru prima dată când, în ultimii 15 ani, vorbim de lucruri concrete, de ferme, de abatoare, și nu de subvenții dirijate clienților politici”, a spus ministrul agriculturii. Domnia sa a arătat că prin Programul „Fermierul” lansat de actualul guvern, o mare parte din populația din mediul rural va trece de la faza de „mână întinsă”, specifică guvernărilor PSD, spre sfera inițiativei care duce la prosperitate. „Desigur că sunt multe de făcut până în 2007, în special în sectorul sanitar-veterinar. Poate domnul Geoană ne spune mai bine cum e cu cercelușii la porci și capre, cu acel litigiu privind identificarea animalelor, litigiu care vine din grădina PSD și care și acum este în justiție și generează întârzieri în domeniu”, a spus dl Flutur. El a precizat că îl asigură pe președintele PSD că „facem lumină” și în acest caz pentru recuperarea întârzierilor în vederea integrării.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: