Reacție promptă

Conducerea Primăriei municipiului reședință de județ a ținut să facă o serie de precizări privind articolul publicat ieri în ziarul “Crai nou”, “Atac la Artă”. “Vă informăm că după amplasarea unui banner de către firma SC R.D.N. SRL pe fațada posterioară a blocului P, situat la intersecția str. Mărășești cu bdul 1 Mai, fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute în Legea 50/1991, modificată și republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, art. 3, lit. h, care prevede că pentru amplasarea de panouri de afișaj, firme și reclame este necesară eliberarea autorizației de construire, Primăria Suceava a luat măsuri imediate de desființare a acestuia.
 

În prezent acest banner nu se mai află pe fațada blocului P din municipiul Suceava. Regretăm faptul că mozaicul artistului Vigh Istavan a fost agresat prin amplasarea unui banner publicitar și sperăm că Direcția pentru Cultură Culte și Patrimoniu Cultural Național al Județului Suceava îl va include în patrimoniu cultural pe lista de monumente ale județului Suceava, pentru a fi protejat și apreciat la justa lui valoare. Menționăm de asemenea că proprietarul spațiului pe care a fost amplasat bannerul este Asociația de Proprietari nr. 12 Areni, care în conformitate cu Legea nr. 114/1996 republicată (Legea locuinței), O.G. 85/2001 și HG 400 /2003 privind funcționarea asociațiilor de proprietari, avea obligația să propună adunării generale utilizarea unei părți de construcție a clădirii pentru amplasarea unei reclame publicitare înainte de montarea acesteia”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: