Rocadă în AGA de la Termica și ACET

Ieri, prin votul aleșilor locali, Gheorghe Cosmulese a fost desemnat ca reprezentant al Consiliului Local în Adunarea Generală (AGA) a Termica Suceava. Dl Cosmulese (PNL) l-a înlocuit pe colegul său de partid Corneliu Vornicu, care și-a dat demisia din funcție la sesizarea consilierului Virginel Iordache (șeful Organizației Municipale Suceava a PSD). Social democratul a remarcat starea de incompatibilitate în care liberalul se afla, solicitându-i să ia poziție. Gheorghe Cos-mulese l-a surclasat la voturi pe cel de-al doilea propus, alesul PSD Corneliu Cașu.
 

Pe de altă parte, tot după o reclamație a dlui Iordache, Mihai Airinei (PNL), plecat ca inspector-șef la Inspectoratul Teritorial de Muncă, a fost înlocuit în AGA de la ACET cu Viorel Seredenciuc. Deși a fost propus pentru a ocupa fotoliul rămas liber la societatea de utilități comunale, Virginel Iordache a refuzat, declarând că acest lucru ar fi incorect. „Este incorect să candidez, pentru că s-ar putea crede că, prin demersurile făcute, aș fi vrut neapărat să ocup una din aceste funcții”, a spus consilierul PSD.

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: