În curând

Cartier rezidențial la Metro

În ședința de ieri a Consiliului Local a fost aprobat planul de urbanism zonal pentru zona de pe DE 85 de la intrarea dinspre Fălticeni în municipiul Suceava. Acesta a obținut avizul favorabil al Ministerului Lucrărilor Publice, pentru ieri fiind așteptată aprobarea proiectului de hotărâre de guvern prin care cele 86 de hectare de teren din zona Metro vor trece din extravilan în intravilan. Imediat în faza următoare se va trece la întocmirea proiectului de sistematizare și eliberarea autorizațiilor de construire.
 

Primăria este direct interesată să se construiască pe respectiva suprafață, care, treptat, s-a transformat în groapă de gunoi, lucru considerat rușinos pentru municipalitate. Pe de altă parte, prin scoaterea din circuitul agricol și trecerea în intravilan, proprietarii vor trebui să plătească taxe la bugetul local. Edilul-șef spune că, în perspectivă, la intrarea în municipiu dinspre Fălticeni va apărea un cartier rezidențial modern, având în vedere că este vorba despre o zonă care se adresează oamenilor cu bani. Planul urbanistic prevede ridicarea de locuințe de mică înălțime, respectiv de vile.

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: