Soluția: un parteneriat public-privat

Această soluție, care ar putea fi aplicată de la anul, este preferabilă contractelor cu firme de service, care au prețuri foarte mari Conducerea Spitalului Județean Suceava s-a gândit să facă demersuri pentru preluarea, spre întreținere, a aparaturii de înaltă performanță din spital de către o firmă „serioasă”, pe baza unui parteneriat public-privat, începând din anul viitor, întrucât firmele de service cu care lucrează acum spitalul au prețuri foarte mari. Potrivit directorului general al spitalului sucevean, dr. Cristian Irimie, săptămâna trecută s-a defectat computerul tomograf, pentru repararea lui dovedindu-se necesar mai bine de un miliard de lei. De asemenea, s-au stricat și alte aparate: o placă la ecodoplerul color de la Cardiologie, un tub de la un aparat de radiologie…
 

Dr. Irimie spune că va încerca să negocieze cu firmele de service „formule de plată”, respectiv plata în rate, dar dacă nu se va reuși acest lucru, singura soluție ar fi parteneriatul public privat. „În acel moment am scăpa de întreținerea aparaturii, care este foarte costisitoare. Am făcut calculul și am ajuns la concluzia că spitalul nu ar pierde nimic. Am demarat chiar discuțiile pentru a organiza un platou tehnic, într-o clădire separată, și vom plăti numai serviciile. În prezent, există acest monopol al firmelor, peste care nu se poate trece. Trebuie ținut cont și de faptul că ei impun condițiile de plată, dar cei care dau banii suntem noi. Vom discuta și, în cazul în care nu ajungem la nici o înțelegere privind plata în rate, o modalitate de plată acceptabilă pentru spital, voi renunța la serviciile lor. Nu mai are rost să reparăm computerul tomograf și voi face demersurile pentru externalizare”, a declarat ieri dr. Irimie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI