Un maestru se retrage la masa de lucru

Domnul profesor Constantin Blănaru, fost inspector școlar și metodist al Casei Personalului Didactic, este un profesionist veritabil, care s-a implicat cu toată ființa în rezolvarea dificilelor probleme ale școlii sucevene. Aptitudinile dascălului și scriitorului Constantin Blănaru s-au dezvoltat de-a lungul timpului, trezind interes la nivel județean și chiar național, prin tot ceea ce a întreprins și publicat în Preocupări didactice, Școala, Tribuna învățământului, Revista de pedagogie, Bucovina literară, Zori noi, Crai nou etc. Viața lui dezvăluie o personalitate complexă și completă.
 

În preajma plecării definitive din învățământ spre locul de reședință, Câmpulung Moldovenesc, desprind din biografia sa aspecte interesante, care, în inimile celor de la clasă, trezesc un ecou puternic, aprecieri meritate pentru munca asiduă desfășurată de-a lungul celor 44 de ani de carieră. El este unul dintre puținii care au dat un suflu de înnoire predării-învățării-evaluării limbii și literaturii române, prin studiile și proiectele de tehnologie didactică modernă, cât și prin intervențiile la diverse întruniri. El a fost omul de lume nouă printre colegi, omul sensibil și cu demnitate, cu caracter și vocație, omul care n-a iubit masca și prostia, omul de spirit. Fără a-și făuri cu os-tentație un nume, a ajutat mulți colegi să treacă puntea. Curios este că, acum, o parte dintre ei îl sfidează. Domnul profesor Constantin Blănaru s-a impus și datorită apariției revistei Preocupări didactice (întemeietor fiind distinsul profesor Gheorghe Giurcă), unde au fost publicate și multe articole privind modernizarea predării disciplinelor umaniste, predării-evaluării cunoștințelor de limba și literatura română, utilizarea unor tehnologii didactice eficiente. Viața lui, modestă întotdeauna și lipsită de odihnă, a fost și a rămas un model al profesionalismului, de aleasă clasă și ținută morală. O copilărie zbuciumată, în cadrul unei familii marcate de grijile firești ale existenței, dar sănătoasă moral, o adolescență și tinerețe „devastate” de o aprinsă sete de cunoaștere și creație, de dorința de a se cultiva mereu, care nu s-au stins niciodată – iată câteva as-pecte ale vieții truditorului de la catedra de limba și literatura română, ale inspectorului școlar și metodistului C. Blănaru, înainte de a ieși din activitatea de profesor, pe care a iubit-o atât de mult. Într-un adevărat pelerinaj intelectual, într-un permanent zbucium sufletesc, una din alesele figuri ale I.Ș.J. Suceava se retrage la masa de lucru. Lumea lui C. Blănaru e plină de înnoire și de renun-țare la șabloane, lumea lui e plină de gândire, de zbateri, frământări și zbucium, de creație. El și-a făurit o situație mulțumitoare, ceea ce l-a determinat să plece în concediu, la Iași, la o nepoată a sa, însă gândurile îl cheamă insistent, stăruitor la locurile de muncă, la activitatea de cercetare. De la mulți a cules de pe buze cuvintele de aur, pe care le-a publicat, dar au existat și însemnări care au arătat carențe, minusuri, atrăgând revoltă și amenințări. Dincolo de acestea rămâne însă admirația colegilor pentru care C. Blănaru a devenit o adevărată emblemă… Am fost întotdeauna copleșit de personalitatea lui impunătoare, dominată de limpezimea ideilor, de elevația și simetria concepției. Concluziile mele despre dimensiunile și sensurile vieții domnului C. Blănaru sunt însă lipsite de aprecieri subiective, ele fiind rezultatul analizei obiective a contribuțiilor acestuia la viața școlii. Viața lui are un specific al său, inefabil, pe care puțini îl înțeleg. El a fost și a rămas OM. Spirit vizionar, cu o deosebită imaginație, erudit estetician, este un etalon al profesiunii de dascăl. La plecarea de la catedră și trecerea la masa de lucru, un buchet de gânduri curate, urări sincere de a fi mereu tânăr și eficient! Profesor VALERIU SANDOVICI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: