Suceava

Pânde pentru depistarea furnizorilor de câini vagabonzi

Conducerea Primăriei Suceava apelează la Poliția municipală și la polițiștii comunitari pentru a-i depista pe autorii transporturilor de câini abandonați în reședința de județ. Primarul Ion Lungu spune că a remarcat personal prezența caninelor străine, acestea remarcându-se prin comportamentul nesigur, dezorientate fiind de noul teritoriu. Domnia sa crede că animalele vagabonde sunt aduse din județul Botoșani, pe traseul Dorohoi – comuna suceveană Zvoriștea. „Nu există confirmare strictă, dar vom încerca depistarea surselor, organizând, inclusiv, pânde”, a spus edilul-șef.
 

Administrația municipală intenționează să extindă adăpostul din Lunca Sucevei, loc în care vor fi mutate și animalele fără stăpân îngrijite, acum, în Zamca. Demersul are la origine plângerea locuitorilor cartierului, stresați de gălăgia pe care o fac lătrătorii. Pe de altă parte, la Suceava se află dr. Schultz, reprezentantul unei fundații germane de protecție a animalelor, care va steriliza gratuit, timp de o lună, 200 de câini fără stăpân. Germanii au fost prezenți în municipiul reședință de județ și în primăvară, când au operat alte 200 de canine comunitare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: