Gânduri la sărbătoarea limbii române

La Cernăuți, ca de altfel și la Chișinău, se desfășoară de ani buni, de obicei toamna, o sărbătoare intitulată „Limba noastră, cea română”, prilej de reiterare a atașamentului românilor din aceste teritorii, foste românești, față de limba strămoșească, de valorile spirituale tradiționale. Obiceiul este ca la aceste sărbători să vie în „ospeție” cum spun ei, și invitați din România spre a le fi alături la simbolica sărbătoare. Desfășurată în acest an pe 18 septembrie, sărbătoarea de la Cernăuți, organizată de Societatea culturală „Mihai Eminescu”, a reunit, ca de obicei, formații artistice și interpreți din zona nord bucovineană (dar și din Suceava), care și-au arătat măiestria pe scena Casei de Cultură a Tineretului din străvechiul oraș, au cântat și au dansat în ritmurile românești; s-au rostit gânduri de prețuire a tradițiilor românești, dar ca întotdeauna, și dureri nevindecate ale vorbitorilor acestei limbi, din afara țării.
 

La sărbătoarea lor au prezentat saluturi – unele manifestate artistic – și repre-zentanți ai altor etnii conlocuitoare în regiunea Cernăuți, precum și delegații ale unor localități limitrofe din Ro-mânia, cele din Suceava, Rădăuți și Botoșani, care au rostit cuvinte de prețuire a semnificațiilor acestei manifestări și au depus coroane de flori la statuia lui Mihai Eminescu din Cernăuți, dovedind prin prezența lor că, dincolo de numeroasele probleme interne ce agită necontenit viața socială și politică românească, se mai găsesc timp și preocupare și pentru evenimentele românilor de peste graniță. Asistând la spectacolul prezentat am avut din nou confirmarea bogatului potențial artistic și spiritual existent în această comunitate românească, a strădaniei cu care s-au pregătit pentru această întâlnire cu publicul. Ca să redau doar o mostră a acestei tinderi către perfec-țiune, vreau să evoc doar un incident tehnic transformat într-o asemenea probă: momentul evoluției coregrafice a ansamblului „Izvorașul” din Hliboca, atunci când s-a oprit muzica ce susținea dansul. Ei bine, rar mi-a fost dat să văd o asemenea ieșire din impas! În loc să se oprească sau să se fragmenteze dezordonat din ritm, copiii, un grup numeros, nu doar câțiva, au continuat să danseze înainte într-o ordine de perfectă armonie de parcă auzeau fiecare doar pentru sine, sunetul muzicii susținătoare. Un dans fără sunet, ca un balet subacvatic, în care armonia mișcărilor izvora parcă ea însăși o muzică onirică. Aplauzele finale au răsplătit din plin această virtuozitate și prezență de spirit a copiilor cernăuțeni. M-am bucurat, de asemenea, să-l reîntâlnesc pe scenă pe tânărul Gheorghe Posteucă, (descendent din neamul scriitorului și filosofului Vasile Posteucă, cel atât de târziu revelat nouă!), de astă dată în calitate de prezentator cu aplomb, dar și de acompaniator la pian al unor soliști, dovadă a formației sale artistice solide, manifestată nu numai în calitate de interpret vocal, cum l-am cunoscut. Toate au fost sărbătorești și plăcute auzului și văzului, dovedind efort, energie creatoare și voință de afirmare, trudă organizatorică îndelungată, dar m-aș fi bucurat și mai mult dacă aș fi văzut manifestându-se pe scenă și mai multe dintre personalitățile literare ale locului, destule și bogate în talent și valoare culturală. E drept că verbul mișcător ca o lacrimă întrupată a lite-ratului Dumitru Covalciuc a impresionat adânc sala ca întotdeauna și că rostirea poetului și neobositului „luptător al Tricolorului” Vasile Tărâțeanu, (căruia se cuvine să-i urăm de pe acum „La mulți ani!” cu prilejul apropiatei împliniri a șase decenii de viață) a fost una scânteietoare, dar dacă ar fi fost însoțiți și de alți poeți și scriitori ai locului, dar și de invitați din țară, faptul ar fi contribuit la sporirea caratelor culturale ale momentului, căci sărbă-toarea limbii înseamnă, nu în ultimul rând, și manifestarea acesteia în ceea ce are ea mai elevat și împlinit spiritualicește: rostirea literară. Dincolo de toate, deplasarea la Cernăuți mi-a produs emoția întâlnirii cu conaționalii noștri cei mulți și mereu bucuroși de revedere și de a putea ne prezenta ce au mai făcut de când nu ne-am văzut: o carte sau o broșură nouă, amirosind a cerneală ca a fân proaspăt cosit, ori de-a ne cânta în cor „Mulți ani trăiască!” în chip de bun venit, sau măcar de-a ne spune o vorbă bună și rostită din suflet. Desigur că întotdeauna se pot face lucrurile mai bine, dar măcar și pentru aceste momente de bună și bucuroasă reîntâlnire și tot e binevenită această sărbătoare! LUCIA OLARU NENATI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: