Mănăstirea Sihăstria Putnei

Trăire adânc duhovnicească

Dincolo de șoseaua ce duce spre Mănăstirea Putna vom găsi un drum de 3 km, care o ia spre pădurile Putnei, odată străbătute și majoritatea locuite de sihaștri. Sihăstria Putnei – loc sfânt, loc de ne-voință, loc cu o adâncă pace și încărcat de spiritualitate. Să pleci de aici nu poți, ceva te reține în șoaptă, parcă te-ar îndemna să zăbovești mai mult, să iei legătura cu Cel ce te-a zidit. Așa au făcut o parte dintre călugării cu principii mona-hale riguroase, care se retră-geau din mănăstirea lor într-o singurătate mai mare, adică în fundul munților, spre a sluji lui Dumnezeu retrași de ochii lumii. Acest obicei a fost prac-ticat și de unii călugări put-neni, care s-au retras departe de Mănăstirea Putna. Cu ajutorul mai multor boieri creștini evlavioși, și-au făcut câteva chilii de lemn.
 

Apoi, la rugămintea acestor sihaștri, marele vistiernic Ilie Cantacuzin a ridicat o bisericuță de lemn, care a fost sfințită pentru hramul Buna Vestire. În anul 1754, s-a început zidirea unei biserici, cu ajutorul mai multor boieri și al altor binefăcători. Ea a fost zidită din pietre de râu și a fost sfințită în anul 1758. Primul stareț al Sihăstriei se pare că a fost Dosoftei, din anul 1726 până în 1754, iar apoi ieroschimonahul Sila, care a murit în ziua de 23 aprilie 1783, urmașul lui fiind Natan. În timpul stăreției lui Natan, cu toate eforturile depuse, Sihăstria ajunge într-o stare materială tristă, din cauza străinilor care ajunse-seră să fie stăpâni și poruncitori peste toate rânduielile Sihăstriei. După moartea starețului Natan, a urmat Paisie, vestitul duhovnic, care a așteptat cu durere în suflet desființarea schitului. Trăind momente grele pentru Biserica Ortodoxă, îndurerat, s-a coborât și el în mormânt. În anul 1990, când s-a început refacerea schitului, scormonind printre dărâmături, s-au găsit două pietre funerare a trei sihaștri: Sila, Paisie și Natan, împreună cu rămășițele având o putere harică deosebită. Dacă în timpul Sf. Sihaștri Sila, Paisie și Natan, mănăstirea a avut de suferit din cauza a diferite probleme, după anul 1997, Sihăstria Putnei, care a fost construită în același timp cu efectuarea picturii bisericii, sub conducerea egumenului Sebastian, a fost cuprinsă de puternicele flăcări ale unui incendiu. Părintele stareț actual, Nectarie, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, va reuși să ridice o altă biserică, mult mai mare decât Biserica Sihăstriei, deoarece numărul credincioșilor care vin cu dragoste și cu dorința de a se închina la Sf. Moaște este tot mai mare. Tot aici există și Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care, alături de rămășițele unor sfinți și a unei mici bucăți din lemnul Sf. Cruci, alcă-tuiesc un adevărat Altar Dumnezeiesc, și care au făcut multe minuni chiar și în zilele noastre. În prezent, Sfânta Biserică se află în construcție, și venim cu îndemnul și rugămintea ca toți creștinii să ajute la desăvârșirea lucrării începute, de-oarece cel ce dă ajutor însutit primește și dobândește cununa cea nevestejită în Împărăția lui Dumnezeu. EMILIA CROITORU, clasa a XI-a E

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI