De ce doarme omu’… prost

Dascălul de umanioare Gh. Lostun din Marginea (de baștina sa de prin arealul Dornelor) a săvârșit un lucru înțelept: a ieșit la pensie, 62 de ani – salut! Furat de muncile vieții, omul uită să se mai ocupe… și de el. Iar când își aduce aminte de asta, e cam târzior. Da’, mă rog, never prea târziu. Acu, fostul (atât amar de vreme) director (când de cămin cultural, când de școli – și Marginea are, poate, cel mai… masiv corp didactic: o sută și mai bine de meseriași), dl Lostun, și-a făcut actele de călătorie și se duce la copii de-ai săi din Canada. Petrecere frumoasă, iubite dascăl!
 

> Apropo de călătorie (în viziune hindusă): Când călătorești poți fi atras de anumite zone, fără să înțelegi de ce anume îți plac. Probabil, în viețile trecute ai trăit prin acele zone… Cred și eu (în asta). Nu mai știai ce mai fac Parghelii, talentații magiștri de-ai Sucevei de odinioară?! Păi, devine cam așa. Oamenii ăștia s-au dus, repejor după Revoluție, în București, și s-au făcut, ambii, cu catedre benga la Academia de Arte. Apoi, ca tot omu’… inspirat, au divorțat, nițeluș. Anca & sons, Tudor și Ciprian, cu care și cântă, au apucat-o spre Belgia, iar Virgilică, acompaniat de-o frumoasă muză jună, a rămas în vila lor din București. Între părți, rapor-turile au rămas mai mult decât amiabile (reconfortante meeting-uri periodice, tujur). Flăcăii cântă jazz… ca la mama (lor) acasă, unul la contrabas, celălalt la tobe. Anca s-a luat cu-n farmacist american, Al. Papoiu parcă îl cheamă; Tudor, toboșarul, cât o fi el de june, e ticer la Conservator în Finlanda și uite-așa și tot așa… S-auzim de bine! Și mu-zică bună, că doar muzichia cea mai fluidă dintre arte e. > Yogananda: Aceia care sunt conduși în viața personală de ambiții foarte mari, în viața trecută au fost oameni foarte importanți. Într-un mediu propice, o astfel de persoană ar avansa foarte mult pe scara socială. Și Parghelii (mai ales Anca, cu ascendentul ei gitan ot Câmpulung) au știut fru-mușel, prin orientare intuitivă exce, mintenaș după Revo-luție, pe ce… parte e unsă pita cu unt. Succes și pe mai de-parte, bravi amici! > Femeia pe care o iubim nu ne ajunge întotdeauna din toate punc-tele de vedere și atunci o înșe-lăm cu una pe care n-o iubim. Proust. Scriitor al unei singure opere: tulburătoare, În cău-tarea timpului… O nouă versiune pre românește apăru chiar acu’ prin librăriile & tarabele patriei. Ca să te conving să marșezi îți spui doar atât: Cărtărescu Mirciulică (c-o iubită din Suceava, profă de franceză, cândva), ăl mai valabil scrib român la ceasul de față (și pasibil de Nobel prize), zise că asta se voiește și el: un melanj între Proust și Kafka. Poftă bună! (D.B., între Dumi & Brad)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI