Petrom și Transelectrica fac disponibilizări masive

Acestea vor afecta și subunitățile din județul Suceava Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava anunță concedieri colective de proporții. Recent, pe adresa instituției a sosit o notificare prin care Petrom SA anunță un program de restructurare care afectează subunitățile din întreaga țară, inclusiv cele din județul Suceava. Potrivit notificării, dintr-un total de 49.350 de salariați, vor fi puși pe liber 638 dintre aceștia, inspectorul-șef Mihai Airinei precizând că, pentru Suceava, încă nu aveau stabilite ce unități sau stații de distribuție vor fi desființate. Programul de disponibilizare se va aplica de la 1 noiembrie 2005, concediații în masă urmând a primi între 8 și 15 salarii compensatorii medii brute pe societate.
 

Angajații cu vechime mai mică de 5 ani vor beneficia de 8 plăți compensatorii, cei cu vechimea cuprinsă între 5 și 15 ani vor avea parte de 12 astfel de compensații, iar salariații cu stagii în câmpul muncii de peste 15 ani vor primi 15 salarii compensatorii. Concedieri colective anunță și Compania Națională Transelectrica, în speță Societatea de Servicii de Mentenanță Smart SA. Aceasta are în prezent 1471 de angajați și va renunța, tot de la 1 noiembrie, la 164 dintre ei. Un număr de 22 de salariați disponibilizați au studii superioare, 15 – studii medii, 18 sunt maiștri, iar restul muncitori calificați sau necalificați. Motivul disponibilizării este reducerea activității, cauzată de pierderea unor contracte, urmare a organizării unei altei licitații și pătrunderii pe piață a noi competitori. „Pe piață au intrat firme private cu prețuri mai mici și capacitate, care au pus în dificultate SMART SA, acesta pierzând în jur de 50% din contractele pe care le-au avut inițial alocate prin licitație”, a declarat șeful ITM. Concediații vor primi între 3 și 15 salarii compensatorii medii brute pe societate, în funcție de vechime. Dl Airinei a mai spus că, și în acest caz, pentru județul Suceava încă nu a fost specificat numărul disponibilizaților, o clarificare urmând a veni până la începutul lui noiembrie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: