Arhivă pentru septembrie 13th, 2005

Păstrăvul – regele apelor de munte – „încoronat” la Ciocănești

Păstrăvul – regele apelor de munte – „încoronat” la Ciocănești

Crai nou nr. 4005 din 2005-09-13 , Societate 13 septembrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

„După o vară fierbinte, în care parcă Dumnezeu ne-a pedepsit pentru lipsurile noastre pământene, ne regăsim în sfintele tradiții, îndrăznind să vă aducem bucurie în suflet, prin organizarea celei de-a III-a ediții a Festivalului Național al păstrăvului și a Serbărilor comunei-muzeu Ciocănești”… …Astfel și-a început primarul comunei Ciocănești, domnul GheorgheCiteşte

Terorizați poporul cu calculatorul

Crai nou nr. 4005 din 2005-09-13 , Opinii 13 septembrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Acum vreo trei luni, într-o zi de luni dimineața, alergam precipitat pe coridoarele Spitalului Județean. Moștenitorul, purtătorul bijuteriilor familiei, urma să vină pe lume, ceva mai devreme decât fusese prognozat și, oricât ai face în gândul tău, ca viitor părinte, scenarii pentru soluții de urgență, atunci când momentul vine, țiCiteşte

Sistem informatic inteligent pentru urmărirea angajaților

Actualitate, Crai nou nr. 4005 din 2005-09-13 13 septembrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Executivul municipal sucevean a pus la punct un mod facil de evidență a documentelor și circuitului acestora între diversele compartimentele specializate. Aceasta, grație unui proiect ce are ca obiectiv introdu-cerea de noi instru-mente, proceduri și mecanisme în vederea descentralizării, crește-rii eficienței și transparenței activității de gestionare a fondurilor din bugetulCiteşte

Sucevenii s-au rătăcit lângă Far

Crai nou nr. 4005 din 2005-09-13 , Sport local 13 septembrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Etapa a 5-a a turului Diviziei Naționale de rugbi i-a deplasat pe elevii lui Constantin Vlad la malul mării, unde au întâlnit formația Farul Constanța. Mizând prea mult pe victorie, bucovinenii s-au lăsat înșelați de… lumina pală (cel puțin până acum) a acestuia și au luat-o pe cocoașă cu scorulCiteşte

Primul meci, prima victorie

Crai nou nr. 4005 din 2005-09-13 , Sport local 13 septembrie 2005 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

În debutul Diviziei A, handbaliștii lui Petru Ghervan și Florin Leuciuc au pășit cu dreptul, înregistrând o victorie deosebit de importantă pentru evoluția lor ulterioară în campionat și, mai ales, prin prisma obiectivului, care nu este altul decât repromovarea în Ligă. Partida, ce s-a ținut pe terenul echipei HCM Focșani,Citeşte

Sumarul ediţiei: