Comentariu

Cei decedați nu trec în neființă… (I)

„Și dacă trăim și dacă murim, ai Domnului suntem” (Rom. 14, 8). Totdeauna am avut un sentiment de durere când am citit în ziare că cei decedați „au trecut în neființă”, în loc să se spună adevărul creștin mărturisit de toți: „au trecut în veșnicie” sau „au trecut spre cele veșnice”. Un creștin adevărat, care crede în Dumnezeu, în suflet și în viața veșnică nu trebuie să scrie așa despre semenul său. Aceasta o poate face numai un necredincios, un ateu, care socotește că odată cu moartea trupului totul s-a sfârșit, că omul a încetat să mai existe. Pentru acesta totul este numai materie și mormântul închide viața. Vanitas vanitorum… este o concepție simplistă despre lume și viață, pesimistă pentru unii, hedonistă1 pentru epicurei2. Însă, ambele cazuri sunt extremiste și depar-te de adevăr. Creștinul care săvârșește o astfel de greșeală dovedește că nu știe adevăruri elementare despre om și ființa sa. Nu știe de unde vine și unde se duce, că intră în veșnicia care-l aș-teaptă și din care a ieșit cu voința Crea-torului; nu știe că va fi judecat de Dumnezeu după faptele sale bune sau rele, și va fi răsplătit.
 

Noi scriem aici nu pentru cei ce nu cred, ci pentru creștinii care, greșind din neștiință sau neatenție, doresc sincer să se îndrepte. „Ce este omul”? O ființă bipolară, creată de Dumnezeu din trup și suflet, prin materie înrudindu-se cu lumea înconjurătoare, iar prin spirit, se aseamănă și se înrudește cu lumea nevăzută, metafizică, transcendentală a îngerilor. Omul este o sinteză fericită a două realități cosmice, materie și spirit, absolut distincte ontologic una de alta, omul este un microcosmos, care se deosebește de regnul animal, căci, având duh din Duhul lui Dumnezeu, este domn și stăpân al naturii, este preotul cosmosului întreg. Trupul a fost făcut din pământ, iar sufletul este de la Dumnezeu, care a suflat în fața lui suflare de viață și „s-a făcut omul ființă vie” (Fac. 2:7). Și a făcut Dumnezeu pe om „după chipul și asemănarea Sa” (Fac. 1:26), căci El este Ființa cea veșnică, care a adus pe toate dintru neființă la ființă, iar cu puterea Sa ține toată făptura. „Chipul lui Dumnezeu” în om este sufletul său, pe care Sfânta Scriptură îl accentuează pentru maximă atenție de două ori în versetul următor, adăugind că acest suflet îl are atât bărbatul, cât și femeia (v. 27). Dăruindu-le suflet înrudit cu Ființa Sa, Părintele ceresc le-a arătat protopărinților noștri, Adam și Eva, și idealul pe care sunt chemați să-l rea-lizeze: „asemănarea” cu El (Fac. 1:26). Acest ideal ni-l descoperă, apoi, Mân-tuitorul Hristos în predica de pe munte, când zice: „Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este!” (Mat. 5:48). Atât după trup, cât și după suflet, omul cel dintâi a fost rânduit de Dumnezeu să fie nemuritor: trupul să tră-iască în armonie cu sufletul, să asculte și să colaboreze cu Harul divin, să ajungă la „asemănarea” cu El. Astfel omul ar fi putut trăi în veșnicie în para-dis. Diavolul însă, uneltind cu viclenie, din mândrie, egoism și invidie, față de fericirea lui Adam și a Evei, prin minciună și ispită i-a adus pe aceștia la neascultarea de Dumnezeu. Odată cu păcatul a intrat în lume moartea. Ea este plata păcatului (Rom. 5:12; 6:23), zidul despărțitor dintre sufletul viu și trupul materie moartă. Sufletul, ca „chip” al lui Dumnezeu, se întoarce viu la Dumnezeu, care l-a creat, de la care și-a primit ființa sau existența pământească, ca să-și pri-mească răsplata veșnică, raiul sau ia-dul. Trupul se întoarce în pământul din care a fost luat (Fac. 3, 19) și se descompune în elementele din care a fost alcătuit. Sufletul vine de la Dumnezeu, este nemuritor ca și El, este de esență divină. El este o realitate spirituală simplă, imaterială și ne-văzută, înrudită în chip special cu Dumnezeu; el este esența noastră, ființa noastră, persoana noastră, subiectul nostru, numele nostru. Prin acest nume pe care-l primim în taina Sfântului Botez (în numele Sfintei Treimi) ne recunoaștem în familie și ne deosebim unul de altul, ca cetățeni în stat, în societate, în Biserică etc. Cu acest nume (cu numele sufletului nostru de la Botez) participăm fiecare, în comunitate, la viața celor șapte Taine ale Bisericii, prin mijlocirea cărora primim Harul divin, curățitor de pă-cate, mântuitor și îndumnezeitor. Cu acest nume, cu numele sufletului nostru nemuritor suntem prohodiți, regretați, înmormântați, pomeniți la parastase și de urmași, de posteritate și de… istorie. (Va urma) Pr. prof. ADRIAN N. IFTIMIU 1 hedonísm n. 1) (la grecii antici) Concepție etică, conform căreia scopul vieții ar fi plăcerea, desfătarea. 2) Preocupare exclusivă pentru căutarea plăcerii. /

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: