Unitățile urbane de utilități comunale, somate să-și plătească datoriile

Aceasta, până la finele lui septembrie, când operatorul regional în cadrul programului Samtid, ACET Suceava, va prelua în concesiune serviciile de apă și canalizare din 6 localități urbane ale județului Actualii operatori de servicii de alimentare cu apă și de canalizare, cuprinși în proiectul SAMTID, vor trebui să-și achite integral contravaloarea consumului de energie electrică înregistrat până la sfârșitul lunii iulie. Anunțul a fost făcut, într-o conferință de presă, de președintele Consiliului Județean, Gavril Mîrza, cu referire la preluarea în concesiune de către ACET a serviciilor din 6 localități urbane ale județului. Domnia sa a precizat că sumele datorate pentru lunile august și septembrie, până în momentul preluării efective, urmează să fie eșalonate după un grafic convenit cu Electrica Bacău. Singurii care nu au nici un fel de debite către furnizorul de energie electrică sunt operatorii din Vatra Dornei și Solca.
 

Contractul de delegare a gestiunii serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare către societatea comercială ACET Suceava, în vederea reabilitării acestora prin programul SAMTID, a fost aprobat recent prin hotărâre a deliberativului județean și urmează a fi semnat în perioada ce urmează. Programul de preaderare SAMTID vizează reabilitarea infrastructurii din orașele mici și mijloci, executivul județean fiind, alături de consiliile locale Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Gura Humorului, Siret, Solca și Vatra Dornei, acționar la ACET Suceava, societate desemnată ca operator regional pentru implementarea acestuia. De pe urma materializării obiectivului de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă potabilă vor avea beneficii 100.000 de locuitori din 3 municipii și 3 orașe. Valoarea proiectului este de 13,5 milioane euro, municipiile Rădăuți și Suceava renunțând a mai face parte din proiect, întrucât au alte variante de îmbunătățire a sistemelor de alimentare și distribuție a apei potabile. Directorul Electrica Suceava, Vasile Ilie, a subliniat că primarilor și directorilor unităților de utilități comunale li s-a recomandat să se încadreze în termenul de o lună de zile acordat pentru plata restanțelor, respectiv sfârșitul acestei luni. Domnia sa crede că, astfel, noul operator regional, ACET, va putea să plece în relația cu Electrica de la cota zero.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI