Pojorâta

PD controlează 23 la sută din Consiliul Local

Chiar dacă la alegerile locale nu au reușit să obțină nici un loc în Consiliul Local al comunei Pojorâta, democrații dețin în prezent 23 la sută din legislativul local al comunei. Anunțul oficial a fost făcut duminică, 4 septembrie a.c., în cadrul Consiliului de Coordonare Local al PD Pojorâta. La ședință a participat și liderul județean al PD, Eugen Constantin Uricec, precum și invitați din conducerea organizației municipale Câmpulung Moldovenesc. Potrivit informațiilor furnizate de secretarul zonal al PD, Daniel Popel, în comuna suceveană au aderat la PD consilierii locali Vasile Lehaci (independent), Victor Beșliu ( independent) și Liviu Fuior (ales pe listele PSD, devenit ulterior consilier independent).
 

„Revirimentul înregistrat de PD în comuna Pojorâta este cu atât mai important, cu cât, în ultima perioadă, activitatea politică de aici devenise oarecum insignifiantă, din motive pe care iată că am reușit să le eliminăm. Organizația noastră din Pojorâta are acum 107 membri, din care 56 au participat la ședința de duminică. Cu același prilej, noul nostru consilier local, dl Vasile Lehaci, a fost ales președinte al organizației locale a PD. Domnia sa a revenit, practic, în partid, după un an de absență cauzată de neînțelegeri interne, peste care acum s-a trecut. Trebuie să mai precizăm că, deși s-a aflat la Pojorâta în vizită privată, ca lider politic, dl Uricec, care este și vicepreședintele CJ Suceava, a discutat îndelung și cu localnicii despre problemele administrative locale care îi preocupă, încercând să găsească împreună o rezolvare”, ne-a spus Daniel Popel.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: